Ca şi în debutul stagial, când a remizat în fieful Forexului, nici pe teren propriu, FC Săcele nu a reuşit mai mult de un draw.
Jocul a fost unul de mare luptă, cu ritm, o încleştare între două echipe mai degrabă muncitoreşti, decât cu „studii superioare”, în care cuvântul de ordine a fost angajamentul.
Bodea, antrenorul gazdelor, în lipsa celor care puteau da culoare ofensivei, Dani, Foca sau Pandele – accidentaţi sau în covalescenţă - , a mizat pe explozivul Vasiliu şi talentatul Marianciuc. Ambii au dezamăgit, înşelând aşteptările localnicilor. Şi pentru a ne putea face o idee, cele mai mari ocazii din tabăra săceleană au aparţinut fundaşului Flavius Mol-dovan. Mai întâi, a reluat cu capul la o palmă de poartă, după un corner (min 34), pentru ca apoi, lovitura liberă executată de el, de la 20 de metri, să şteargă rădăcina barei din dreapta porţii apărate de Ene (min. 63)
În rest, FC Săcele a mizat pe raidurile lui Dinu Sânmărtean, pe stânga, sau Maghici, pe dreapta, însă de cele mai multe ori, centrările lor nu şi-au găsit destinatarii.
Giurgiuvenii, deşi instruiţi să obţină un punct la Săcele, lucru realizabil în cele din urmă, n-au neglijat nici ofensiva, minute bune din ambele reprize ei aflându-se la cârma jocului. Cele mai fierbinţi faze s-au petrecut atunci când Arcanu a respins in extremis şutul lui Mocioi, din lovitură liberă de la 22 de metri (min. 39) şi bara lui Radu Alexandru, din min. 69.
Per total, un meci încheiat cu un rezultat ce a reflectat fidel cele petrecute pe teren.
Pentru Bodea se anunţă o perioadă grea, ţinând cont că după deplasarea la Inter Gaz, urmează două partide extrem de dificile, pe teren propriu, cu Progresul şi FC Braşov, adică două dintre cele mai îndreptăţite pretendente la promovare. Ca şi în debutul stagial, când a remizat în fieful Forexului, nici pe teren propriu, FC Săcele nu a reuşit m