Cand edilii nostri isi propun sa fie idioti, nimic nu le sta in cale. Nici macar bunul simt. De Dumnezeu nici vorba. N-au decat unul, si acela e ochiul dracului. Altfel le-au terminat pe toate.
Au terminat cu constructiile alandala care sfideaza norme elementare ale urbanisticii, au rezolvat problema tonelor de praf care infesteaza aerul orasului si plamanii bucrestenilor, au reglementat circulatia, au terminat cu gropile din caldaram, cu gurile de canal surpate, cu parcarea masinilor pe trotuar, cu cainii vagabonzi, cu gunoiul, cu duhorile si cate altele, care fac din viata bucuresteanului un chin cotidian. Au ramas floraresele. Ele sunt stavila in calea europenizarii Bucurestiului. Primaria Capitalei si consiliile locale le-au pus gind rau. Vor sa desfiinteze florariile stradale.
Greu de imaginat cum va arata orasul fara traditionalele sale tarabe cu flori. Singurul lucru viu intr-un oras care, vreme de decenii, a fost in agonie, erau, pe vremea comunismului, cosurile florareselor. Departe de mine nostalgia pentru acele vremuri, vreau sa zic ca intr-o lume inecata de mizerie si in cenusiul unei existente fara glorie, singurele care ne salvau erau florile de pe tarabe.
Pare in firea lucrurilor ca ideile proaste sa fie materializate fara simt critic. Este posibil ca obsesia alesilor locali de a desfiinta aceasta forma de comert sa fie pusa in practica. Floraresele devin astfel o specie pe cale de disparitie. La fel si florile lor. Una dintre absurdele prevederi votate in consiliul local este ca, pe timp de iarna, sa nu se mai vanda flori decat in spatii inchise, adica in fostele florarii de stat, aflate, de regula, la parterul blocurilor sau in pietele din vremea comunismului. De fapt, in spatii improprii, cu nimic mai civilizate decat tarabele din strada. Dar si aceste florarii dispar prin selectia artificiala a economiei de jungla care a pus s
