Presedintele Traian Basescu a participat, luni, la inaugurarea primului centru pentru recuperarea persoanelor cu handicap psihomotor, realizat in urma unui parteneriat romano-german.
"Trebuie sa acordam o atentie deosebita persoanelor care se confrunta cu astfel de probleme", a subliniat Traian Basescu, multumind totodata atat presei romane si germane pentru sustinerea proiectului romano-german, cat si celor care au alocat fonduri pentru constructia spitalului.
"Noul spital este rezultatul unui parteneriat public-privat de succes", iar "centrul va dispune de persoane foarte bine verificate si pregatite", a mai spus presedintele.
Cel mai mare centru de recuperare neuropsihomotorie din Europa de Est, destinat diagnosticarii si tratarii persoanelor cu dizabilitati, indiferent de varsta sau handicap, a fost inaugurat, luni dimineata, in Bucuresti.
Proiectul a fost lansat in anul 1990 de catre Asociatia Ajutor pentru Batrani, Copii si Familie (denumita pe atunci Asociatia pentru Ajutorarea Caminele de copii) iar terenul pentru constructie, situat pe strada Panduri, a fost concesionat de Primaria Bucuresti.
Investitia initiala a Asociatiei in proiectul Panduri a fost de cinci milioane de marci, stranse din ajutoarele venite de la cetatenii germani, Rumanienhilfe Hamburg (Der Spiegel) si Biserica Evanghelica din Frankfurt. Asociatia a investit apoi in acelasi proiect alte doua miliarde de lei.
In 1993, finantarea Centrului a fost transferata la Primaria Capitalei, care a asigurat finalizarea proiectului, alocand in ultimii trei ani fonduri ce reprezinta peste jumatate din valoarea totala - de 11,5 milioane de euro, la care se vor adauga alte 1,2 milioane de euro pentru climatizare.
Presedintele Traian Basescu a participat, luni, la inaugurarea primului centru pentru recuper