Visez de cinci ani sa merg in India. O calatorie pe o alta planeta, intr-o tara care refuza tot ce nu i se potriveste, incapatanata sa-si pastreze traditia. Am dorit dintotdeauna sa vad templele lui Shiva din Bhubaneshwar, orasul sfant Benares, manastirile budiste din Tibet, triburile primitive din statul Orissa. Le-am vazut pe toate si o gramada de alte minuni. Incetineala cu care hindusii isi cinstesc zeii nu se mai potriveste cu nimic de pe pamant, dar este esenta vie si nepieritoare a Indiei.
Misterul unui stalp de fier
La 50 de grade, cand visele se topesc
Visul meu de a vedea minunile Indiei s-a implinit abia ieri, pe 23 mai 2007. Avionul, plin de hindusii care se intorceau acasa din Italia, a traversat Balcanii, apoi, dupa ce norii s-au destramat, am cuprins din priviri stramtoarea Bosfor, am trecut peste mijlocul trist si parjolit al Anatoliei, peste muntii plini de zapada proaspata de la capatul de rasarit al Asiei Mici, apoi am zburat pe deasupra deserturilor Iranului, stralucitoare ca un covor nesfarsit de matase aurie. Seara s-a lasat cu repeziciune si n-am mai zarit decat petele de lumina ale marilor orase pakistaneze, apoi luminile aeroportului international din Delhi.
Visul meu indian incepea sa prinda contur... Pe la zece si jumatate noaptea, la iesirea din aerogara, un val de caldura m-a izbit direct in obraz, simtind ca ma inmoi din genunchi, ca un bot de ceara atins de flacara unei lumanari. O multime de oameni de toate neamurile si culorile dormea claie peste gramada printre copacii cu flori liliachii si frunzisul straveziu, de langa terminalul de autobuze. Am luat un taxi si am intrat in furnicarul orasului de peste 14 milioane de locuitori, care parea tot mai animat si imbacsit, pe masura ce patrundeam si mai adanc in maruntaiele sale incandescente. Am tras dupa miezul noptii intr-un mic hotel dintr-u
