Ultimele schimbări făcute de guvern la unele prefecturi au ridicat din nou problema politizării acestor instituţii. Democraţii au ţipat ca din gură de şarpe că Puterea s-a atins de oamenii care, de fapt, nu mai erau ai lor, ci ai Puterii înseşi.

Când foştii prefecţi puşi de social-democraţi au fost schimbaţi, la rândul lor, cu liberali sau democraţi, operaţiunea li s-a părut perfect legitimă. Acum nu li se mai pare. Pentru că, zic Bocii şi Videnii, asta înseamnă politizare. După filosofia lor de ultimă oră, ca să dovedească cât este de neimplicat politic, un guvern ar trebui să numească în funcţiile de prefect ori apolitici, ori reprezentanţi ai altor partide.

În fond, un lucru simplu şi clar le scapă acestor domni, prea înrăiţi de excluderea lor brutală de la ciolan: prefectul este reprezentantul Guvernului, nu al Opoziţiei, nu al Societăţii civile sau a altor organizaţii. Poate că este normal ca pe timpul mandatului să renunţe la tutela (formală) de partid. Dar asta nu înseamnă că are dreptul să facă o politică independentă sau, cum le-ar place unora, contrară aceleia a Guvernului. În fond, schimbându-i pe ultimii democraţi rămaşi în funcţii după ieşirea acestora de la guvernare, Tăriceanu n-a făcut decât să clarifice şi să normalizeze o situaţie ambiguă. Aceea în care un partid strigă în gura mare că e în opoziţie şi înjură guvernul, deşi prin oamenii pe care-i are rămaşi în funcţii, guvernează!

Situaţia din Bucureşti e mai specială. D-na Mioara Mantale a fost şi este un reprezentant al Partidului Democrat. N-am auzit să-şi fi dat demisia. Dânsa a fost numită la insistenţele lui Traian Băsescu, mentorul său politic. Că de-a lungul celor doi ani şi ceva a mai învăţat câte ceva despre administraţia publică este perfect real şi nu cred că trebuia să facă erori majore pentru ca premierul să recurgă la rocada pe care a efectuat-o. Oricum, d-na Mantale