Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că în Irak se desfăşoară, în opinia sa, un război civil şi că, în acest context, problema irakiană ar trebui dezbătută din nou în Consiliul de Securitate al ONU.
El a spus că în Irak nu se mai află forţa multinaţională „faţă în faţă” cu armata irakiană, ci armata irakiană este parte a obiectivelor forţei multinaţionale.
„Cred că statele furnizoare ale forţei multinaţionale trebuie să treacă pe un nou palier şi problema irakiană trebuie pusă din nou în Consiliul de Securitate, de data aceasta subiectul fiind războiul civil dintre sunniţi şi şiiţi, modul în care acest război este alimentat de vecini ai Irakului şi poate să demarăm procesul unei rezoluţii care să constate starea de fapt, iar forţele multinaţionale să devină eventual forţe de interpunere sau forţe de menţinere a păcii, de data aceasta sub mandat al ONU”, a spus şeful statului. (M.T.)