PNL se pregateste sa preia conducerea Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA) Braila. Un prim pas a fost facut deja, ieri, cind colectivul agentiei s-a imbogatit cu inca un salariat, respectiv liberala Daniela Militaru.
Precizam ca, in cadrul unei conferinte de presa ce a avut loc la sfirsitul saptaminii trecute, consilierul democrat Da'Ros a anuntat ca liberalii braileni se pregatesc sa mai schimbe inca un director de institutie pus pe functie de PD, de aceasta data venindu-i rindul Mariei Jurubita, directorul APIA Braila. Tot atunci, democratul a explicat ca stie si cu cine anume va fi inlocuita Jurubita, si anume cu liberala Daniela Militaru. Afirmatiile acestuia s-au confimat partial in cursul zilei de ieri, cind la sediul APIA, s-a prezentat la lucru noul consilier superior Militaru. Aceasta ne-a declarat ca a obtinut postul prin concurs, sustinut conform legii la Bucuresti. "Am depus dosarul in termenul cerut de lege, pe 9 august, am participat la concurs, am avut proba scrisa si proba orala. Am obtinut 185 de puncte din 190, pe intrebari din legislatia in baza careia isi desfasoara activitatea functionarii publici, dar si din cea in care functioneaza APIA. Am fost apoi instiintata sa vin la lucru si am anuntat ca vin cu data de 3 septembrie, ca sa imi inchid si proiectele de la “CET”, fostul meu loc de munca". Intrebata de ce a ales sa faca o schimbare atit de "drastica" in cariera, Daniela Militaru a explicat : "Pentru ca este ceva de viitor. Si la “CET” am lucrat ca sef serviciu la programe de dezvoltare si derulare a fondurilor nerambursabile, ultimul la care lucram era pe baza de fonduri “Phare” pentru dezvoltarea resurselor umane. Si aici e vorba tot de fonduri europene, de programe, sint familiarizata cu tehnica de lucru. Am si spus ca atita timp cit nu ma pun sa prasesc, lucru la care as pica lamentabil, pot sa fac orice".