Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 Septembrie – Anul Nou Bisericesc

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 4 septembrie 2007 ·

Minunat este Dumnezeu întru sfintii Lui, rosteste Psalmistul, slavind pe Creatorul Care ni se dezvaluie în maretia frumusetii ceresti, prin supusii Sai dornici din adâncul fiintei sa urce cât mai departe pe calea desavârsirii sufletesti. "Sfintii sunt marturia vie a lucrului ceresc în lume si marturie ca omul se poate înalta continuu în har" ne încredinteaza Parintele Galeriu la început de an bisericesc, stabilit astfel dupa traditia milenara întemeiata pe Sfânta Evanghelie, unde Mântuitorul Hristos, venit în sinagoga de la Nazaret dupa întreita ispitire din pustie, a deschis cartea proorocului Isaia si a citit: "Duhul Domnului peste Mine, ca El M'a uns sa le binevestesc saracilor. M'a trimis sa-i vindec pe cei cu inima zdrobita, robilor sa le propovaduiesc dezrobirea si orbilor vederea, pe cei asupriti sa-i eliberez si sa vestesc anul bineprimit al Domnului" (Lc., 4, 18-19). 6 septembrie ne aduce amintirea minunii Sfântului Arhanghel Mihail de la Colose din Frigia, aproape de Ierapole. Acolo se afla o biserica a Sfântului Arhanghel deasupra unui izvor cu apa tamaduitoare, asemenea celei din Siloam, dar care vindeca permanent bolnavul "într-o zi sau într-un ceas". Grija divina s-a îndreptat spre Ierapole pentru a distruge templul idolesc unde pagânii, amagiti de fortele raului, se închinau unei vipere uriase careia îi aduceau jertfe. Au sosit acolo Sfântul Ioan Teologul, venit din Efes si Sfântul Apostol Filip. Rugaciunile lor în fruntea credinciosilor din Ierapole au ucis vipera idolatrizata. Sfintii apostoli au proorocit ca Sfântul Arhanghel Mihail va cerceta acel loc unde se vor savârsi multe si mari minuni. Apa tamaduitoare ce izvora de lânga biserica a atras multime de oameni, chiar dintre idolatrii. Dar nu toti au primit învatatura noua adusa acolo de cei doi sfinti apostoli, ci ceilalti, împinsi de invidia diavolului, au planuit distrugerea izvorului si a

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 43 minute
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

ICCJ a admis contestaţia depusă de Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei / Parchetul are 5 zile să precizeze dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată sau cere restituirea cauzei

News.ro acum 14 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis vineri contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secîia Parchetelor Militare are te

Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri ostilităţile şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale de aderare la NATO De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să îşi retragă armata din pat

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 2 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 2 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Scandal si amenințare cu bombă într-un avion, care a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni. SRI intervine

Adevarul acum 35 minute
SRI intervine de urgență pe Aeroportul Otopeni. Un avion, care urma ajungă la Chișinău, a cerut să facă o escală neprogramată la București. Pilotul a luat decizia de a ateriza de urgență.

Horoscop pentru vineri, 14 iunie 2024. Iată ce vă rezervă astrele

Ziua Constanta acum 7 ore
Berbec Astrele te sfatuiesc sa te ocupi de treburile de la serviciu. Ai multe de facut, colegii iti pun bete in roate, iar sefii te provoaca in permanenta. Dozeaza-ti eforturile, ocupa-te doar de indatoririle tale si nu raspunde la provocari. Sanat

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Muncitori care lucrau la renovarea Gării de Nord din Timișoara, răniți după ce nacela în care se aflau a fost lovită de tren

Press Alert acum 21 minute
Incident care s-a soldat cu doi răniți, astăzi, în zona Gării de Nord din Timișoara. Doi muncitori care lucrau la renovarea clădirii se aflau pe o scară cu nacelă, care a fost acroșată de un tren. „Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transportur

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum 3 ore
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Vremea

București
acum

24°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°