Ministrul francez de Externe, Bernard Kouchner, a declarat, ieri, la Bucureşti, cu ocazia participării sale la Reuniunea anuală a diplomaţiei române, că în Irak există nevoia de a întoarce pagina intervenţiei americane.
El a adăugat că în prezent există numeroase probleme dificile în această ţară, printre care „comunităţile, religiile, puterile politice externe şi apropierea de Iran”.
De altfel, şeful diplomaţiei de la Paris a apreciat că este necesară implicarea Uniunii Europene pentru a permite aplicarea rezoluţiei ONU adoptată la 10 august şi a subliniat din nou faptul că în Irak este o situaţie periculoasă atât pentru Orientul Mijlociu, cât şi pentru restul lumii. (M.T.)