Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ferma de păsări din Scorniceşti, notificată la Craiova

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 septembrie 2007 ·

Comisariatul Judeţean Olt al Gărzii Naţionale de Mediu a sancţionat două dintre fermele cu impact semnificativ asupra mediului, care deţin autorizaţii integrate de mediu, sub directiva IPPC.

OLT. Ferma de păsări ouătoare din Scorniceşti, SC At Grup Prodimpex SRL, deţinută de Antoine Mouabel Ballis, un om de afaceri de origine libaneză, a fost propusă spre notificare Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului din Craiova. „Ferma nu a realizat la termen, adică la sfârşitul trimestrului II 2007, măsura de «Substituire a tehnologiei de creştere a găinilor ouătoare la baterii cu sistemul de creştere la baterii ecologice pentru halele 2 şi 3», cuprinsă în autorizaţia eliberată de ARPM, în baza căreia funcţionează“, a declarat Florin Homorean.

Ferma riscă acum să i se suspende autorizaţia pentru şase luni şi apoi să rămână fără ea dacă nu realizează măsura la care s-a angajat în această perioadă. Şi nu este pentru prima dată când ferma de păsări riscă să rămână fără autorizaţie pentru că nu o respectă. „Episodul“ anterior, soldat doar cu amânarea termenului, a avut loc în februarie. Comisariatul Judeţean a cerut atunci ARPM să notifice ferma din aceeaşi cauză – înlocuirea tehnologiei clasice de creştere a găinilor cu cea pe bază de pat uscat, dar şi din cauză că nu a dotat cu pompe-tocător cele cinci fose de stocare a dejecţiilor. Cele două măsuri aveau ca termen-limită de realizare sfârşitul anului 2006. ARPM a „împins“ atunci termenul cu încă şase luni.

AT Grup Prodimpex este, de altfel, o mai veche „cunoştinţă“ a autorităţilor de mediu din judeţ, din cauza unui focar de pseudopestă aviară (două hale au fost în carantină între iunie şi noiembrie 2006) şi a numeroaselor nereguli privind protecţia mediului în zonă, mai ales aruncarea dejecţiilor pe raza oraşului Scorniceşti.

Eurospaţial n-a ţinut evidenţa cadavrelor de porci

Fe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 23 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 50 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°