Ministrul francez al Afacerilor Externe, Bernard Kouchner, a declarat, marţi, la Bucureşti că preşedintele Nicolas Sarkozy nu este de acord cu intrarea Turciei în Uniunea Europeană, dar a precizat că acesta nu se va opune deschiderii negocierilor UE-Turcia.
El a recunoscut că există o mică divergenţă de opinii cu preşedintele Sarkozy pe această temă. „Sunt numit de un preşedinte pentru care nu am votat, dar căruia îi reprezint poziţia”, a adăugat Kouchner. Şeful diplomaţiei de la Paris a reamintit că Sarkozy a anunţat deja de săptămâna trecută că nu se va opune deschiderii primelor 30 de capitole de negocieri.
El a precizat însă că vor exista condiţii pentru Turcia în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi libertatea religioasă. În plus, oficialul a reamintit că fiecare extindere a Uniunii trebuie aprobată prin referendum în Franţa şi nu a exclus în acest context apariţia unor probleme, dar a precizat că este vorba despre un proces de durată. (M.T.)
Ministrul francez al Afacerilor Externe, Bernard Kouchner, a declarat, marţi, la Bucureşti că preşedintele Nicolas Sarkozy nu este de acord cu intrarea Turciei în Uniunea Europeană, dar a precizat că acesta nu se va opune deschiderii negocierilor UE-Turcia.
El a recunoscut că există o mică divergenţă de opinii cu preşedintele Sarkozy pe această temă. „Sunt numit de un preşedinte pentru care nu am votat, dar căruia îi reprezint poziţia”, a adăugat Kouchner. Şeful diplomaţiei de la Paris a reamintit că Sarkozy a anunţat deja de săptămâna trecută că nu se va opune deschiderii primelor 30 de capitole de negocieri.
El a precizat însă că vor exista condiţii pentru Turcia în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi libertatea religioasă. În plus, oficialul a reamintit că fiecare extindere a Uniunii trebuie aprobată prin referendum în Franţa şi nu a exclus în acest context apari