Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promovabilitate 60% la bac

Publicat in GAZETA de SUD, marți 4 septembrie 2007 ·

Doar 11 din cei 212 absolvenţi de liceu doljeni care au contestat rezultatele obţinute săptămâna trecută au reuşit să promoveze sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, multe contestaţii au fost nefondate, nefiind luate în calcul de comisia de examinare. „Din cele 212 contestaţii, 41 au fost admise şi doar 11 rezolvate în favoarea absolvenţilor“, a declarat prof. Gianina Chirigiu, inspectoare generală adjunctă a ISJ Dolj. Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an s-a încheiat în Dolj cu aproximativ 40% din candidaţi respinşi şi cu sute de medii mici. Din cei 1.974 de candidaţi înscrişi, 818 au fost respinşi şi trei au fost eliminaţi în timpul probelor de examen. Dintre cei respinşi, 777 au obţinut note sub cinci, iar 41, între 5 şi 5,99 la una dintre materiile de examen.

Absolvenţii care nu au promovat anul acesta bacul vor avea posibilitatea să o facă abia anul viitor. Atunci vor putea să susţină din nou probele la care nu au obţinut anul acesta note de trecere şi să le echivaleze pe cele promovate. Candidaţii care vor da bacul a treia oară va trebui să plătească pentru fiecare examen o taxă, care în prezent este puţin peste 300.000 de lei vechi. Doar 11 din cei 212 absolvenţi de liceu doljeni care au contestat rezultatele obţinute săptămâna trecută au reuşit să promoveze sesiunea din toamnă a examenului de bacalaureat. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj, multe contestaţii au fost nefondate, nefiind luate în calcul de comisia de examinare. „Din cele 212 contestaţii, 41 au fost admise şi doar 11 rezolvate în favoarea absolvenţilor“, a declarat prof. Gianina Chirigiu, inspectoare generală adjunctă a ISJ Dolj. Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an s-a încheiat în Dolj cu aproximativ 40% din candidaţi res

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 18 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°