- Cultural - nr. 172 / 4 Septembrie, 2007 Asterisc SATE MUZEU, MUZEE LA TARA Multe dintre satele romanesti sunt imbatranite, depopulate. In unele dintre ele, timpul a lucrat necrutator, casele sunt fie parasite, fie locuite in week-end de urmasi, "in vizita" la tara, iar pamanturile, in buna masura, nelucrate sau lucrate ca-ntr-un alt secol. In alte sate, mersul inapoi al vietii e "bulversat" de constructii noi, "cu etaj", investitii imobiliare ale celor care-si duc veacul prin alte tari, muncind de toate si orice, dar care-si trimit din bani acasa, ca sa ridice case pompoase pentru "la batranete", cand spera sa se retraga la tara si sa-si rumege in liniste pensiile europene si timpul care le mai ramane de trait. Sunt si sate care nu mai seamana cu satele, dar nici orase nu mai sunt, cel mult un fel de struto-camile edilitare, localitati hibrid, in care WC-urile continua sa fie amplasate un fundul curtilor, pentru a nu se face miros in casa, pentru ca mirosul de balega a ajuns istorie. Valorile de altadata ale satelor sunt pe cale de disparitie, atat cele materiale, cat si cele spirituale. Aceasta si cu concursul "batranilor", care nu mai pun pret pe vechituri, dandu-le mai pe nimic unor "intreprinzatori" care fac export cu ele, stiindu-le pretul corect, adevarat. Nici tinerii, putini, care au mai ramas prin sate nu se mai dau in vant dupa mostenirea culturala, nu se mai raporteaza la aceste valori, descoperind mirajul manelelor si a tot ce atrag dupa ele! In aceste conditii, aparitia unor "salvatori" ai satelor, in dimensiunea lor patrimoniala etnofolclorica, poate fi privita cu suspiciune si neincredere. Acesti "salvatori" sunt ca randunelele care nu fac niciodata primavara, nu aduc acel anotimp in care satul sa se regaseasca pe sine. Cel mult, intretin intr-un colt de sat primavara vremurilor de odinioara. Un muzeu etnografic in mediul rural e, la prima vedere, u