Familiile care vor folosi pentru încălzire lemne, cărbuni sau combustibili petrolieri în perioada noiembrie 2007 – martie 2008, pot depune, începând cu 10 septembrie, în conformitate cu OUG 107/2006, cererile pentru primirea ajutorului social. De acest ajutor beneficiază familiile şi persoanele singure cu venituri de până la 500 de lei/membru de familie, care utilizează pentru încălzirea locuinţei lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, altele decât cele beneficiare ale ajutorului social acordat în conformitate cu Legea 416/2001.
Cererea trebuie completată de către proprietarul locuinţei sau titularul contractului de închiriere a acesteia, ori alt membru de familie major şi legal împuternicit de către proprietarul locuinţei sau titularul contractului de închiriere sau, după caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Cuantumul ajutorului este în sumă fixă, în raport cu venitul net mediu lunar de membru de familie, respectiv al persoanei singure şi reprezintă sume lunare între 14 şi 46 de lei, acordându-se o singură dată pentru toate cele cinci luni. Cererea trebuie depusă la Direcţia de Servicii Sociale, însoţită de declaraţia pe propria răspundere privind componenţa familiei şi veniturile acestora, precum şi documentele doveditoare privind componenţa familiei – B.I., C.I, C.I.P., certificat de naştere, acte care să ateste si- tuaţia minorilor care nu locuiesc cu părinţii – curatelă, tutelă, plasament, hotărâre de încredinţare, permisul de şedere temporară sau permanentă pentru cetăţenii străini sau apatrizi cu domiciliul sau reşedinţa în România, dacă este cazul, actele privind veniturile familiei sau persoanelor singure – adeverinţă cu salariul net realizat în luna anterioară depunerii cererii pentru acordarea ajutorului pentru încălzire, copie după ultimul cupon de pensie/indemnizaţie din luna anterioară depune