Investiţiile derulate în unităţile de cazare au sporit atractivitatea litoralului autohton. Hotelierii de pe litoral se pregătesc "să tragă linie" după un sezon estival bun, care le-a Investiţiile derulate în unităţile de cazare au sporit atractivitatea litoralului autohton.
Hotelierii de pe litoral se pregătesc "să tragă linie" după un sezon estival bun, care le-a adus un număr de turişti mai mare cu minimum 10% faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut. Pentru 2008, majoritatea proprietarilor de unităţi de cazare anunţă investiţii semnificative, precum şi tarife comparabile în termeni nominali cu cele din acest an.
Sezonul estival care se încheie a fost puţin mai bun decât cel din 2007, atât staţiunile din sudul litoralului, cât şi în cele dinspre nord, inclusiv Mamaia. Creşteri mai mari ale numărului de turişti s-au înregistrat în hotelurile din Venus, Jupiter şi Saturn, în special la unităţile unde s-au realizat investiţii în modernizarea spaţiilor de cazare şi a celor de agrement. Veştile bune vin după ani la rând în care cererea pentru unităţile din staţiunile situate în sudul litoralului a fost, în cel mai bun caz, în stagnare.
"Per ansamblu, numărul turiştilor care au vizitat staţiunile din sudul litoralului în acest sezon estival s-a majorat cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut. S-a înregistrat un grad mediu de ocupare, în cele trei luni de sezon, de 90% faţă de 85% anul trecut, declară Ciprian Constantinescu, preşedintele Patronatului Marea Neagră.
Acesta anunţă continuarea unor investiţii derulate în ultimii ani într-o serie de unităţi de cazare, care au sporit atractivitatea ofertei acestora şi, pe cale de consecinţă, şi încasările. Un exemplu este cel al investiţiilor de milioane de euro efectuate la Club Mediteraneo din Neptun, care se vor finaliza anul viitor, după cum ne-a informat Nati Gabri