Un nou act normativ clarifică metodologic un aspect important al educaţiei (pre)universitare: practica şcolară. Dar care ar fi motivaţia firmelor de a participa la instruirea studenţilor şi a elevilor? Se vorbeşte şi se tot vorbeşte despre calitatea învăţământului românesc - pornind de la infrastructură şi ajungând la corpul profesoral şi curriculă. Discuţii fără de sfârşit, asemenea schimbărilor din sistem. Conform definiţiei date de Legea 258/2007, pri
Un nou act normativ clarifică metodologic un aspect important al educaţiei (pre)universitare: practica şcolară. Dar care ar fi motivaţia firmelor de a participa la instruirea studenţilor şi a elevilor?
Se vorbeşte şi se tot vorbeşte despre calitatea învăţământului românesc - pornind de la infrastructură şi ajungând la corpul profesoral şi curriculă. Discuţii fără de sfârşit, asemenea schimbărilor din sistem.
Conform definiţiei date de Legea 258/2007, privind practica elevilor şi studenţilor, „Practica este activitatea desfăşurată de elevi şi studenţi, în conformitate cu planul de învăţământ, care are drept scop verificarea aplicabilităţii cunoştinţelor teoretice însuşite de aceştia în cadrul programului de instruire.“
În mecanismul sistemului de practică sunt incluşi trei jucători: practicantul, organizatorul de practică (unitatea de învăţământ) şi partenerul de practică (unitatea în care se va desfăşura în mod efectiv procesul de practică).
De remarcat este, în primul rând, faptul că nu oricine poate fi partener de practică. Altfel spus, practicantul (elev sau student) nu se mai poate duce aşa, de capul lui, în orice organizaţie pentru a-şi efectua stagiul de practică.
Organizaţia care poate fi partener de practică este, conform noii legi, „o societate comercială
