Ciclonul a atins categoria 5 şi a lovit ieri nord-estul statului Nicaragua, cu peste 260 de kilometri pe oră În timp ce furtuna tropicală Henriette a ucis în Mexic şase persoane şi a produs Ciclonul a atins categoria 5 şi a lovit ieri nord-estul statului Nicaragua, cu peste 260 de kilometri pe oră
În timp ce furtuna tropicală Henriette a ucis în Mexic şase persoane şi a produs alunecări de teren, uraganul Felix a lovit ieri statele Nicaragua şi Honduras. Deşi turiştii au fost evacuaţi, localnicii au rămas în casele lor, încercând să-şi protejeze bunurile.
Ciclonul Felix a atins ieri categoria a 5-a, cea mai periculoasă pe scara Saffir-Simpson. Autorităţile au fost pregătite pentru ce e mai rău şi în Honduras. Zeci de mii de oameni s-au înghesuit în adăposturi înainte ca uraganul Felix să lovească America Centrală. Fără mijloace de transport, mulţi au rămas să înfrunte pericolul în propriile case.
Stare de alertă
Localnicii se tem să nu se repete situaţia de acum 9 ani, când uraganul Mitch a ucis 11.000 de oameni.
Regiunea Tegucigalpa a fost plasată în stare de alertă, pompierii temându-se că aproximativ 300.000 de persoane din capitala statului Honduras sunt în pericol din cauza inundaţiilor. În Baja California, unde localnicii au început să-şi facă provizii încă de acum două zile, peste 40.000 de oameni din zona de coastă au fost evacuaţi în adăposturi speciale.
În jur de 15.000 de locuitori au rămas însă în casele lor, deoarece nu au avut cu ce să se deplaseze spre centrele puse la dispoziţie de autorităţi. Ei au fost sfătuiţi să-şi baricadeze geamurile şi uşile, dar să se refugieze în subsoluri.
Din cauza uraganului, mii de turişti au fost evacuaţi. De pildă, în staţiunea Puerto Cortes se aflau 1.528 de turişti şi 62 de angajaţi străini care muncesc aici.
Cu toţii au fost duşi la Tegucigalpa. Felix, ca