Comercianţilor de produse electronice şi electrocasnice le-a revenit culoarea în obraji. Piaţa creşte, împinsă de noile tehnologii, iar profiturile se arată iarăşi la orizont. După ce anul trecut unii retaileri spuneau că au ajuns la fundul sacului, zâmbetul începe acum să le revină pe buze. Dacă ţinem cont de faptul că aceste declaraţii aparţineau unor jucători care se aflau, şi încă se mai află, în poziţii foarte diferite, ar trebui să ne întrebăm: criza de
Comercianţilor de produse electronice şi electrocasnice le-a revenit culoarea în obraji. Piaţa creşte, împinsă de noile tehnologii, iar profiturile se arată iarăşi la orizont.
După ce anul trecut unii retaileri spuneau că au ajuns la fundul sacului, zâmbetul începe acum să le revină pe buze. Dacă ţinem cont de faptul că aceste declaraţii aparţineau unor jucători care se aflau, şi încă se mai află, în poziţii foarte diferite, ar trebui să ne întrebăm: criza de anul trecut a fost cauzată într-adevăr de scăderea interesului cumpărătorilor pentru aceste produse sau de detailiştii înşişi, care ar trebui să-şi asume vina de a fi îndepărtat clienţii printr-o serie de greşeli?
Analiştii cred că piaţa de electronice şi electrocasnice va ajunge anul acesta la valori cu 50% mai mari decât anul trecut. „Pe lângă creşterea puterii de cumpărare a populaţiei, cea mai importantă cauză a acestui trend pozitiv este ieftinirea produselor de import, ca urmare a integrării în Uniunea Europeană, care a dus la dispariţia taxelor“, arată Linda Vasilescu, senior business analyst la A.T. Kearney Management Consulting. Ea adaugă că, deşi o parte din această diferenţă a intrat în profitul companiilor de retail, consumatorii au beneficiat de o ieftinire cu aproximativ 10% a produselor. Aşteptata diminuare a taxelor vamale i-a determinat pe consumatori să a