Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceul de Arta, in situatie critica

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 5 septembrie 2007 ·

"Cel mai nefast an din istoria Liceului de Arta este acesta", a spus directorul scolii, prof. Adrian Simion, foarte suparat ca pina la 15 septembrie lucrarile de reabilitare si extindere nu se vor finaliza. Foarte probabil, acestea se vor termina abia in decembrie, adica abia in 2008 elevii de la Liceul de Arta vor invata acasa la ei. "Cind se va termina, va fi foarte frumos, dar pina atunci este un cosmar. Vom avea probleme cu orarul, pentru ca facem ore in trei cladiri aflate la distanta. Eu am propus Inspectoratului o solutie pentru desfasurarea cursurilor, dar va fi foarte greu. Clasele de liceu vor invata in continuare in corpul B, dar in doua schimburi. Invatamintul primar va face ore tot in doua schimburi la fosta scoala “Vasile Bancila” din cadrul Grupului Scolar “Moisil”, iar gimnaziul va fi dus ori la “Sebastian”, ori la “Ecaterina Teodoroiu”. Aceasta situatie va dura cel putin doua luni, cit a apreciat constructorul ca are nevoie pina la finalizarea lucrarilor. In conditiile in care nu vor fi probleme cu vremea", a spus directorul Adrian Simion.

O situatie neplacuta este si la Liceul "Iorga". Aceasta cladire, de patrimoniu, a intrat cu greu intr-un program de reabilitare. Cind, in sfirsit, anul acesta a reusit, au si aparut probleme pentru ca sumele acordate sint considerate de constructori prea mici pentru complexitatea lucrarilor necesare, iar urmarea a fost ca la licitatiile pentru desemnarea executantului nu s-a inscris nici o firma. "Trebuia sa intram in program si sa ne mutam din scoala. Din acest motiv nici nu am mai pregatit scoala pentru noul an. La inceputul lunii septembrie trebuia sa cunoastem executantul, sa discutam cu el cum vom face. Acum, daca la licitatie nu s-a inscris nici o firma, trebuie sa fie autorizata de Ministerul Culturii si in tara sint putine, mai aminam cu o luna inceperea lucrarilor. Vom da o fata scolii si incepe

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 2 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°