Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 5 septembrie 2007 ·

Firmele fără autorizaţie de mediu vor fi închise

Cinci operatori economici care deţin instalaţii de prevenire şi control a poluării nu au depus documentaţia pentru solicitarea autorizaţiei integrate de mediu, care trebuie obţinută până cel târziu la 30 octombrie 2007, a declarat ieri ministrul mediului, Attila Korodi. Cele cinci firme sunt Cerola SA, AXM Prod 93 SRL Craiova, IPCM SA Baia Mare, Cerealprod SA Galaţi şi Casirom SA Turda. „Aceştia intră sub incidenţa Directivei IPPC (prevenirea şi controlul integrat al poluării), potrivit căreia, până la 30 octombrie 2007, toate instalaţiile IPPC din România sau din orice stat membru UE trebuie să deţină autorizaţia integrată de mediu“, a spus ministrul. Potrivit acestuia, instalaţiile IPPC care nu deţin autorizaţia integrată nu mai pot funcţiona după această dată şi, dacă vor continua să funcţioneze, Comisia Europeană declanşează procedura de infringement împotriva statului respectiv. „Procedura de infringement înseamnă amenzi foarte mari, pe care ar trebui să le plătească statul român şi tocmai de accea autorităţile de mediu nu vor tolera ca agenţii economici să-şi continue activitatea şi, dacă nu se vor conforma până la termenul stabilit, vor fi închişi“, a spus Korodi.

650.000 de maşini, fabricate în România în 2010

România ar putea ajunge să producă 650.000 de automobile în 2010, dacă situaţia uzinei de la Craiova se va rezolva curând, susţine vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe. „Ştiu ce înseamnă reabilitarea unei uzine. Dacă se vrea, la Craiova uzina ar putea ajunge să producă 300.000 de automobile pe an la 18 luni de la preluare. Fabrica are o capacitate formidabilă şi, dacă o ţinem aşa, este în pagubă“, a spus Stroe, la conferinţa de prezentare a Salonului Auto Bucureşti. „Dacă aş fi membru al comisiei de privatizare al Daewoo, aş pune condiţii pe cel puţin zece ani de acum î

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Summitul liderilor privind Ucraina, de la Londra - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan se află, duminică, a Summitul liderilor privind Ucraina, care a început în Marea Britanie, la Londra, el stând la masă lângă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderii de stat participanţi la Summit au făc

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit iniţial termen în 5 martie, după care a decis ca procesul să aibă loc în 3 martie

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Keir Starmer: „Un moment unic” pentru securitatea Europei

Mediafax acum 45 minute
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 2 ore
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 5 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

James Stavridis, fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa: Am putea asista la ultimele zile ale NATO

Wall-Street.ro acum o ora
NATO şi-ar putea trăi în prezent "ultimele zile" ale existenţei sale, a apreciat într-o declaraţie acordată postului CNN fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa, amiralul american James Stavridis. O asemenea evoluţie ar putea fi determina

Autostrada Sibiu-Pitești. Are loc străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4

Capital acum 53 minute
Străpungerea primei galerii a tunelului de pe secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești este un pas esențial în realizarea unui proiect de infrastructură așteptat de decenii. Finalizarea Autostrăzii Sibiu-Pitești va reprezenta un salt major pentru inf

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 3 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°