Blocurile Agenţiei Locale pentru Locuinţe (ALL) au atras foarte mulţi cumpărători, chiar de la începutul proiectului. Situate pe strada Oltului, imobilele au apartamente cu două şi cu trei camere, ce vor fi finalizate la cele mai înalte standarde europene. Parcările subterane şi supraterane, sau videointerfonul sunt numai câteva din dotările occidentale de care se vor bucura, zi de zi, viitorii proprietari. „În prezent, în Braşov nu există finisaje asemenea celor pe care le oferim noi. Suntem inediţi pe piaţa braşoveană, prin modul de lucru şi calitate”, afirmă Mugurel Colonel, inginer la Piramida Insit.
Izolate termic şi fonic
Constructorii au ales pentru aceste imobile cele mai bune materiale de construcţii, explică Colonel. „Am folosit tehnici noi şi materiale de calitate, cu preţuri mari, pentru că vrem să nu avem absolut nicio reclamaţie de la locatari. Cofrajele care se utilizează în mod obişnuit la ridicarea unei clădiri au fost înlocuite cu cele modulate, ele având rolul de a oferi o calitate foarte bună peretelui”. Locatarii vor fi scutiţi şi de cheltuielile pentru termoizolarea blocurilor. Ele vor avea o termoizolaţie de polistiren, groasă de 10 centimetri, care va împiedica pierderile de căldură. Totodată, prin dubla izolare a pereţilor, apartamentele au fost fiecare izolate fonic şi etajele la fel. Astfel, s-a înlăturat vechea problemă cu care se confruntau toţi locatarii unui bloc - zgomotul produs de vecini.
1000 de euro/metru pătrat
Constructorii nu au vrut să lase niciun spaţiu nevalorificat, astfel că, pe lângă cele patru etaje şi parterul, imobilul va avea şi o mansardă cu patru apartamente. Blocurile nu sunt foarte înghesuite şi permit amenajarea a 200 de locuri de parcare. Preţul variază în funcţie de numărul de camere, un metru pătrat ajungând la 1.000 de euro. „La început am vândut apartamentele sub valoar