Parcul National Muntii Rodnei, arie protejata de lege, a devenit incetul cu incetul o zona agreata de tot mai multi turisti. Din pacate, acestia nu vin aici cu respectul cuvenit fata de munte si distrug permanent vegetatia zonei.
Pe malul Taului Stiol se amplaseaza corturi, iar din jnepenisul lacului se face foc de tabara, in timp ce intr-o cariera de marmura Borsa Fantana, aflata pe raza Parcului National, se afla un... escavator activ. Sub privirile ingaduitoare ale autoritatilor (care nici macar niste indicatoare turistice decente nu sunt in stare sa asigure), turistii continua sa degradeze Parcul National.
In ultima perioada, Parcul National Muntii Rodnei, desi este o zona protejata de lege, risca sa fie afectat de incursiunile (deseori devastatoare) ale turistilor de ocazie. Multi dintre acestia, fara a respecta elementarele reguli de ocrotire a naturii, distrug sistematic zona parcului respectiv.
In nenumarate randuri, iubitorii muntelui, cei care regulat parcurg trasee ce trec prin zona Muntilor Rodnei, au alertat autoritatile de mediu, precum si cele care administreaza zona, ca gunoaiele lasate de turisti incep sa devina o problema tot mai greu de controlat. In parc exista o paza, insa... ca si cum nu ar fi.
Exista si o institutie infiintata in acest scop: Administratia Parcului National Muntii Rodnei, dar nimeni nu se inghesuie sa ia vreo masura. In urma cu cateva saptamani, grupul de specialisti deplasati la Taul Stiol pentru a analiza starea in care se afla lacul alpin degradat de Gavrila Grec a remarcat in zona respectiva efectele devastatoare ale actiunii turistilor.
Jnepenii de pe malul lacului sunt taiati fara restrictie si folositi ca... lemn de foc, pajistea alpina este plina de resturi menajere, peste tot sunt amplasate corturi etc. Fiecare face ce vrea, desi exista o lege care reglementeaza foa