Lumea politica pare cuprinsa de patima schimbarii continue si cu orice chip, lucru care poate afecta consolidarea democratiei. Ati aflat, probabil, ca PNL, sustinut de UDMR si PC, ar opta pentru parlamentarism, in timp ce PD si PLD tind spre prezidentialism (PSD nu mai are habar ce vrea de mult timp). Asa stam astazi, miine nu stim ce va fi. Pozitia partidelor se schimba oportunist de la o legislatura la alta, in functie de pozitionarea pe scena politica de la un moment dat si de detinerea sau nu a unui prezidentiabil. Putem sa facem ramasag ca, in cazul in care in Romania ar fi fost deja instituit un regim prezidential sau unul parlamentar, multe dintre partide ar fi ajuns astazi la concluzia ca, pentru noi, cel mai potrivit ar fi regimul semiprezidential. Parca si auzim expuse virtutile semiprezidentialismului: acesta asigura echilibrul intre puteri, impiedicind acumularea de prerogative si monopolizarea puterii, in timp ce parlamentarismul ne duce la partitocratie, lasind lucrurile la discretia partidelor, iar prezidentialismul produce dezinstitutionalizare si pregateste terenul pentru aparitia unui nou "tatuc". Astfel de argumente sint valabile teoretic, nu aceasta este problema. Pentru fiecare aranjament institutional democratic se pot gasi in manualul de utilizare avantaje si dezavantaje serioase. Problema este ca tindem mereu sa ne revendicam de la ceea ce nu avem, inchipuindu-ne ca solutia problemelor noastre sta in reforme radicale, in transformari continue, ca intr-un fel de revolutie permanenta. Asta vreau sa spun: viata politica, guvernarea si politicile publice au de suferit din cauza radicalismului transformist care domina cultura politica a tranzitiei. Aproape in fiecare an, dezbaterile publice au fost bintuite de teme tari si mari, precum "reforma clasei politice", schimbarea regimului politic democratic, inlocuirea sistemului electoral, modificarea C