In urma cu aproape doua decenii era o mandrie nationala sa poti striga in gura mare: Tara noastra e un santier! Construim fabrici si uzine, blocuri de locuinte pentru harnicii lucratori ai ogoarelor, pentru oamenii muncii din sectorul economic, etc, apoi undeva in coada listei erau si intelectualii, sarbatoriti odata pe an, de ziua Invatatorului. Si macaralele isi intindeau gatul lung spre cerul luminos al patriei, uneori mai erau chiar si uitate in curtea interioara, dupa ce se ridicau zidurile in jurul lor. Dar se construia, asta nu putem nega. In Romania epocii de aur nu a murit nimeni de foame si nu a ramas nimeni sub cerul liber peste noapte. Doar daca a tinut neaparat. In Romania zilelor noastre unii construiesc, altii retrocedeaza, unii demoleaza, altii vand si locul de veci. Cu toate acestea unii dorm in strada, altii mor de foame sau de prea mult bine. Si tara e un santier. Se repara drumurile intr-o veselie, ca intr-o intrecere socialista. Utilaje monstruoase, pickamere si oameni portocalii (e culoarea la moda) sparg asfaltul, sapa gropi si deviaza circulatia. In acelasi timp, in toate zonele orasului. Cozi interminabile de masini inghesuite pe un singur fir, claxoane, nervi… Pietoni care se strecoara printre masini, injuraturile din fericire nu se aud in vacarmul strazii, se duc in sir indian pe trotuarul devenit parcare peste noapte (visul unei nopti de vara?). Si tara e un santier. Daca nu se va construi gondola, cum am sa ajung acasa?

Erika MARGINEAN

In urma cu aproape doua decenii era o mandrie nationala sa poti striga in gura mare: Tara noastra e un santier! Construim fabrici si uzine, blocuri de locuinte pentru harnicii lucratori ai ogoarelor, pentru oamenii muncii din sectorul economic, etc, apoi undeva in coada listei erau si intelectualii, sarbatoriti odata pe an, de ziua Invatatorului. Si macaralele isi intindeau gatul lung spre ce