Dosarul fostului vicepremier George Copos, acuzat de o evaziune fiscală de un milion de euro, a mai luat o lună de vacanţă. După ce a batut pasul pe loc, câteva luni bune, din cauza vacanţei judecătoreşti, ieri, instanţa supremă a amânat din nou procesul. Motivul a fost unul procedural, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie constatând că unul dintre acuzaţi nu a fost citat corect. Practic, instanţa a observat că inculpatul Stelian Raţiu nu a fost citat corespunzător la toate cele trei adrese ale locuinţelor sale. De altfel, avocatul acestuia a declarat judecătorilor că inculpatul pe care-l reprezintă a aflat din presă despre termenul de judecată al procesului şi nu în urma primirii unei citaţii.
Totodată, avocatul lui Nicolae Cristea - fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română - a anunţat că, din motive de sănătate, clientul său este plecat în străinătate. Următorul termen a fost stabilit pentru începutul lunii viitoare. La proces s-a prezentat şi fostul vicepremier George Copos care, din nou, şi-a susţinut nevinovăţia pe holurile Înaltei Curţi. „Presupusul prejudiciu din dosar nu este un prejudiciu. Sunt acţiuni comerciale care se fac în fiecare zi”, a spus omul de afaceri. La începutul anului, dosarul “Loteria” a intrat în vacanţă. Procesul a fost suspendat după ce avocatul lui Gilio Giuzepe Roza, inculpat alături de George Copos în dosarul "Loteria", a susţinut în faţa instanţei că DNA nu avea competenţa să se ocupe de acest dosar.
Curtea Constituţională a respins, la sfârşitul lunii iunie, excepţia invocată de apărătorul lui Gilio Giuzepe Roza, stabilind că DNA îşi poate stabili competenţa materială de efectuare a urmăririi penale cu privire la infracţiuni de evaziune fiscală prin determinarea cuantumului prejudiciului în raport de cursul de schimb euro-leu la momentu