Vânzarea Rompetrol pare să fi luat minţile tuturor, şi lumea se gândeşte acum numai la miliarde de dolari. Până şi pe holurile Ministerului Economiei se visează cu ochii deschişi la cât de frumos ar fi să mai avem un Petrom de vânzare. Aflat pe plajă la Costineşti, la şcoala de vară a tineretului liberal, ministrul Varujan Vosganian, chestionat de un tânăr coleg de partid despre vânzarea Rompetrol în comparaţie cu cea a Petrom, dă o replică năucitoare. „Recom
Vânzarea Rompetrol pare să fi luat minţile tuturor, şi lumea se gândeşte acum numai la miliarde de dolari. Până şi pe holurile Ministerului Economiei se visează cu ochii deschişi la cât de frumos ar fi să mai avem un Petrom de vânzare.
Aflat pe plajă la Costineşti, la şcoala de vară a tineretului liberal, ministrul Varujan Vosganian, chestionat de un tânăr coleg de partid despre vânzarea Rompetrol în comparaţie cu cea a Petrom, dă o replică năucitoare. „Recomand AVAS să verifice cu mare atenţie, la toate scadenţele, dacă Petrom îşi îndeplineşte obligaţiile şi, dacă are cea mai mică şansă să oprească contractul, să-l oprească“, a trântit ministrul replica.
După ce tranzacţia anului, vânzarea de către Dinu Patriciu a 75% din acţiunile grupului Rompetrol către kazahii de la KazMunaiGas pentru 2,7 miliarde de dolari, a făcut prima pagină a ziarelor, a fost întoarsă pe toate feţele de analiştii economici şi a ajuns motiv de dispută în cercurile politice, o întrebare totuşi rămâne. Şi probabil că această întrebare l-a împins şi pe ministrul economiei să îndemne Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să stea cu ochii pe OMV şi să îi aştepte pe austrieci la cotitură cu cea mai mică greşeală care ar putea constitui un motiv de reziliere a contractului de vânzare a Petrom. Iar întrebarea care roade este: dacă Rompetrol este e