Presedintele Traian Basescu a afirmat, miercuri, ca a treia Adunare Ecumenica Europeana reprezinta "semnul solidaritatii intre credinte si o speranta reinnoita de unitate", transmite Rompres.
"Imi exprim convingerea ca lucrarile Adunarii Ecumenice de la Sibiu vor contribui la intensificarea colaborarii interconfesionale in spiritul Cartei Ecumenice si vor confirma, totodata, vocatia Romaniei de a fi un spatiu al dialogului si al cooperarii in vederea binelui comun in Europa", a declarat Traian Basescu, in alocutiunea de deschidere a lucrarilor Adunarii.
Potrivit sefului statului, in primul an de apartenenta la Uniunea Europeana, Romania are privilegiul sa gazduiasca un eveniment "definitoriu pentru actiunea comuna a Bisericilor crestine si pentru raportarea noastra responsabila la valorile spirituale care au stat la baza identitatii europene".
"Personalitatile fondatoare ale Europei unite au vorbit cu incredere si speranta despre 'sufletul Europei', despre dimensiunea spirituala a unitatii si a solidaritatii - garantie a reconcilierii, a pacii si a dreptatii spre care aspirau, acum o jumatate de secol, popoarele Europei. Astazi este mai necesar ca oricand sa conturam un spatiu de reflectie comuna asupra rolului pe care Bisericile pot sa si-l asume in societatile noastre, potrivit misiunii lor religioase, pentru a dezvolta dialogul intercrestin si interreligios, pentru a cultiva respectul fata de demnitatea persoanei, fata de semeni si fata de natura in care credinciosii vad creatia lui Dumnezeu", a spus Traian Basescu.
El a aratat ca evenimentul care are loc la Sibiu - un veritabil model de intalnire si conlucrare intre culturi si confesiuni religioase - a fost prefatat de vizita istorica in Romania a Papei Ioan Paul II, in 1999, iar pregatirile pentru cea de-a treia Adunare Ecumenica au inceput la Roma si au continuat la