Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"M-a ajutat să îmi găsesc o slujbă mai bună"

Publicat in Adevarul, joi 6 septembrie 2007 ·

Majoritatea studenţilor cred că masteratul este folositor, iar uşile se vor deschide mai uşor pentru ei. De ce să fac un master? La ce mă ajută el? Îmi va folosi în viitor? "Sigur că nu Majoritatea studenţilor cred că masteratul este folositor, iar uşile se vor deschide mai uşor pentru ei.

De ce să fac un master? La ce mă ajută el? Îmi va folosi în viitor? "Sigur că nu mi-ar strica o slujbă ca să mă pot întreţine", e ideea care ne roade pe mulţi dintre noi. Pe de altă parte, n-ar strica puţină specializare. Patru absolvente de studii de masterat ne-au demonstrat că le putem face pe amândouă în acelaşi timp. Vom avea de câştigat o slujbă mai bună, cunoştinţe în plus, bani mai mulţi şi porţi deschise mai uşor.

Termin facultatea. Imediat mă gândesc încotro s-o apuc. Mai fac un an sau doi de master ori mă angajez? Întrebarea aceasta e prima care îi vine în minte oricărui absolvent de studii superioare. Cercetările arată că majoritatea studenţilor şi a cadrelor didactice resping ideea că masteratul ar fi inutil. Mai mult de atât, cea mai mare parte a tinerilor intenţionează să se înscrie la un astfel de curs, iar jumătate ţintesc doctoratul. Practică mai multă la master Claudia Vasile, consilier juridic, a urmat un an de master la specializarea "Drept Privat", în cadrul Facultăţii de Drept, Universitatea Bucureşti.

"M-a ajutat într-o foarte mare măsură, deoarece tematica studiată a abordat aspectele practice ale materiilor predate în timpul facultăţii. Pentru mine, masteratul a însemnat un an în plus de facultate. Examinarea s-a desfăşurat foarte serios şi corect", povesteşte ea. De asemenea, selectarea masteranzilor a fost extrem de atentă, iar "subiectele de la examenul de admitere au fost solicitante. Consider că acest fapt a conferit un plus de calitate programului de master. Am reuşit să am o percepţie mai largă asupra instituţiilor de dre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 3 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse din perioada 6-7 martie

Wall-Street.ro acum 36 minute
Autoritățile bulgare amână închiderea Podului Giurgiu – Ruse pentru o dată ce va fi comunicată ulterior. Decizia de amânare a fost luată de autoritățile bulgare cu atribuții în gestionarea activităților de reparație capitală a podului în urma unei s

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum o ora
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 2 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 23 minute
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Liderii europeni au sosit la Lancaster House

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Bolojan, primit de Keir Starmer la Londra. Președintele interimar participă la summitul liderilor privind Ucraina

Ziare.com acum 32 minute
Președintele interimar al României a ajuns la Londra, la summitul liderilor privind războiul din Ucraina. Ilie Bolojan a fost întâmpinat de premierul Marii Britanii, Keir Starmer. Summitul liderilor privind Ucraina este organizat de prim-ministrul R

Ce i-a cerut „în privat” administrația Trump lui Volodimir Zelenski pentru a salva relațiile SUA-Ucraina, după disputa din Biroul Oval

HotNews acum o ora
Administrația Trump se așteaptă ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să își ceară scuze public omologului său american pentru altercația care a avut loc vineri în Biroul Oval, în fața camerelor de luat vederi, a declarat un oficial european,

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Viitorul Europei se decide acum. România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu / Un acord SUA-Europa privind planul de pace este necesar

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că viitorul Europei se decide acum iar România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, reuniunile din următoarele zile fiind esenţiale pentru stabilitatea continentului nostru. Un acord SUA-Europ

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°