Despre Mircea Cartarescu s-a scris pina in prezent cit despre o intreaga literatura. Critici de toate virstele si marimile l-au transformat pe scriitorul roman amintit mai sus intr-o veritabila piatra de incercare, comentarea operei acestuia fiind cu adevarat un test de calificare, promovare sau reconfirmare profesionala pentru oricine.
Generalitati asumate
Mircea Cartarescu a cunoscut repede succesul. Din acest motiv, nici canonizarea sa nu a intirziat sa se produca. Daca privim catre ceea ce ne livreaza istoria literaturii ro-mane in materie de autori recunoscuti inca de la inceput ca mari valori, vom constata ca majoritatea au ajuns foarte repede sa se autopastiseze, sa nu mai poata iesi din formulele prin care s-au consacrat si din cauza carora, dupa o vreme, au inceput sa decada din gratiile criticilor si cititorilor. in acest sens, autorul la care facem referire in acest articol este o mare exceptie. Dupa ce a devenit liderul generatiei sale ca poet, Mircea Cartarescu s-a reinventat ca prozator, sfidind, nu de putine ori, liniile generale ale poeticii optzecisto-postmoderne prin care s-a autopropulsat initial. De ani buni, Mircea Cartarescu nu mai face parte din nici o generatie.
Publicarea integrala a romanului Orbitor este, cu adevarat, un eveniment major al lumii literare postdecembriste. Afirm, fara nici o retinere, ca aceasta carte marcheaza un moment important din istoria romanului romanesc. inca de la aparitia primului volum, critica literara nu s-a ferit sa foloseasca un cuvint primejdios, „capodopera“. A fost cumva straniu. Cei care au scris capodopere au murit demult. E greu sa accepti ca un scriitor de o asemenea statura poate fi contemporan cu tine. Asta s-a vazut si din unele reactii negative, unele recente, la adresa scrierii despre care vorbim. Dar cit de usor e sa denigrezi ceva atunci cind esti in deplina necunos
