Foto: Hotnews.ro
Premierul Calin Popescu-Tariceanu, alaturi de ministrul Mediului, Attila Korodi, ministrul de Interne, Cristian David si cel al Muncii, Paul Pacuraru au vizitat, joi, municipiul Tecuci, localitatea cea mai grav afectata de inundatiile care au facut ravagii in Moldova.
Dupa o prima evaluare a situatiei, premierul a avut o discutie aprinsa cu reprezentantii autoritatilor locale, precizand ca este “nemultumit” de modul cum a fost gestionata criza. Potrivit acestuia, amploarea pagubelor provocate de inundatii este mai mare decat se astepta.
Seful Guvernul a anuntat ca le va acorda sinistratilor ajutoare constand in bani, alimente si apa potabila, precum si materiale de constructii. „Vom aloca fonduri pentru refacerea infrastructurii in oras, nu numai pentru drumuri, ci si pentru trotuare, retele de apa si canalizare”, a declarat Tariceanu.
Tariceanu a anuntat ca va fi suplimentat numarul jandarmilor si ca va fi mobilizata armata pentru a-i ajuta pe oamenii afectati. Militarii din Batalionul 300 Infanterie din Galati au intervenit deja in Tecuci, pentru a ajuta populatia sinistrata si a limita efectele inundatiilor.
Cele mai grave inundatii inregistrate la Tecuci
Potrivit viceprimarului din municipiul Tecuci, Cristinel Basalic, circa 600 de case si 100 de strazi si alei din oras au fost afectate de inundatiile provocate de revarsarea paraului Tecucel. "Estimativ, 70 la suta din oras a fost grav afectat, iar pe 20 de strazi covorul asfaltic a fost complet distrus", a declarat viceprimarul pentru HotNews.ro
Trei localnice, cu varste cuprinse intre 70 si 84 de ani, au decedat in noaptea de miercuri spre joi, prinse de daramaturi, iar 409 de persoane au fost evacuate din case. Majoritatea sinistratilor au fost cazati la sediul Jandarmeriei si in incinta internatului Colegiului National Agr