Antrenorul bosniac Ozren Seleskovic se află în faţa primului test important de la venirea sa la Râmnicu Vâlcea, trofeul Cozia, ajuns la ediţia a doua, dându-i posibilitatea să arate că echipa sa are şanse să termine în primele opt echipe în campionat. Conducerea clubului BC Râmnicu Vâlcea a reuşit să aducă în sala „Traian“ echipele ELBA Timişoara, Kotez Pfizer Belgrad şi OKK Belgrad, cele două grupări din Serbia fiind echipe de liga a II-a. Totuşi, antrenorul bosniac Seleskovic a afirmat că „pot garanta că echipele din liga a II-a din Serbia se pot lupta de la egal la egal cu echipele de la locul patru în jos de Divizia A“. Turneul se va disputa după următorul program: vineri: ELBA Timişoara - OKK Belgrad (ora 18.00); BC Râmnicu Vâlcea - Kotez Pfizer Belgrad (ora 20.00); sâmbătă, de la ora 10.00, va avea loc finala mică, iar de la ora 12.00 finala mare.
BC Râmnicu Vâlcea a reuşit să obţină semnătura lui Silviu Lupusavei, de 26 de ani şi 1,72 metri, un fundaş provenit de la CS Otopeni. „Lupusavei a reuşit să ne facă zile negre atât în Divizia B, când eram şi noi, şi Otopeni, cât şi în A, după ce au promovat ambele echipe. L-am luat la noi ca să scăpăm de o grijă“, a spus directorul tehnic al echipei vâlcene, Gheorghe Manolescu.
Antrenorul bosniac Ozren Seleskovic se află în faţa primului test important de la venirea sa la Râmnicu Vâlcea, trofeul Cozia, ajuns la ediţia a doua, dându-i posibilitatea să arate că echipa sa are şanse să termine în primele opt echipe în campionat. Conducerea clubului BC Râmnicu Vâlcea a reuşit să aducă în sala „Traian“ echipele ELBA Timişoara, Kotez Pfizer Belgrad şi OKK Belgrad, cele două grupări din Serbia fiind echipe de liga a II-a. Totuşi, antrenorul bosniac Seleskovic a afirmat că „pot garanta că echipele din liga a II-a din Serbia se pot lupta de la egal la egal cu echipele de la locul patru în jos de Divizia A“. Turneul