Ca in fiecare an, pe 8 septembrie, laminoristii braileni isi serbeaza Ziua Metalurgistului, insa, in aceasta toamna, evenimentul a capatat o amploare mult mai mare ca urmare a implicarii organizatorice si financiare a administratiei uzinei si a sindicatului. Astfel, inca de la inceputul acestei saptamini, salariatii unitatii au dat startul unor actiuni sportive gazduite de Baza Sportiva "Vointa" si de Sala Polivalenta. "De marti, 4 septembrie, au fost demarate partide de fotbal, de tenis cu piciorul precum si de tenis de masa. Competitiile se vor sfirsi chiar de Ziua Metalurgistului cind va avea loc si festivitatea de premiere a participantilor clasati pe primele 4 locuri la fiecare actiune sportiva. Tot in data de 8 septembrie este programata si o partida de pescuit sportiv pentru ca dupa-amiaza, incepind cu ora 17.00, pe Esplanada sa cinte Fanfara Garnizoanei Braila, invitata de sindicat si administratia uzinei", ne-a declarat liderul sindical Constantin Iarca. De asemenea, sursa citata a mai precizat ca salariatii primesc de ziua lor o prima in cuantum de 470 lei net, iar membrii de sindicat primesc si un tichet valoric ce poate fi decontat numai la chioscul sindicatului. In plus, de Ziua Metalurgistului va fi organizata si o tombola avind ca mari premii doua televizoare.
O alta veste buna este si aceea ca, dupa o perioada de citeva luni in care activitatea de productie a uzinei a fost intrerupta din lipsa materiei prime, salariatii vor reincepe munca. "Din 17 septembrie, vom incepe din nou activitatea de productie fiind facuta aprovizionarea cu materie prima pentru cel putin doua luni de lucru continuu", a spus Iarca.
Reamintim ca SC "Laminorul" a raportat la finele primului trimestru al acestui an un profit net de 9,14 milioane lei (2,72 milioane euro), sustinut de vinzarea unui teren pentru suma de 11,5 milioane lei, in revenire fata de pe