Deputatul democrat Petru Movila a reactionat dupa ce Consiliul Municipal a respins propunerea sa prin care solicita ca municipiul Iasi sa se infrateasca cu Chisinau, capitala Republicii Moldova. Parlamentarul democrat a solicitat primarului Gheorghe Nichita sa faca publice toate demersurile pe care le-a facut pana la momentul in care potentiala infratire cu Chisinaul a esuat. "Solicit primarului sa faca publice toate inscrisurile prin care a incercat sa realizeze aceasta infratire. Relatiile intre romanii de o parte si de alta a malurilor Prutului au existat si vor exista in viitor, indiferent de domeniu.
Daca aceste inscrisuri nu exista, sa justifice pentru ce a respins proiectul de infratire", a declarat ieri deputatul Petru Movila, presedintele organizatiei municipale a Partidului Democrat.
De asemenea, acesta a reluat atacurile la adresa primarului Nichita, cu privire la terenul pe care l-a pus la dispozitie pentru ridicarea Spitalului Regional de Urgente. Movila sustine ca amplasamentul initial, in zona Antibiotice - Metro, ar fi fost cel mai potrivit pentru realizarea unui asemenea edificiu, avand in vedere reteaua de drumuri care leaga judetul Iasi de Bacau, Neamt, Suceava si Botosani. "Noul amplasament din zona Dancu este total neadecvat. Astept sa vad ce se va intampla cu terenul din zona Antibiotice si ce va decide primaria in aceasta privinta, pentru ca ma voi lamuri si cu privire la interesul primarului", a mai precizat deputatul democrat.
Deputatul democrat Petru Movila a reactionat dupa ce Consiliul Municipal a respins propunerea sa prin care solicita ca municipiul Iasi sa se infrateasca cu Chisinau, capitala Republicii Moldova. Parlamentarul democrat a solicitat primarului Gheorghe Nichita sa faca publice toate demersurile pe care le-a facut pana la momentul in care potentiala infratire cu Chisinaul a