Familia romănului care şi-a dat foc la Castellon se plănge de felul in care a fost tratată de autorităţile spaniole şi de comportamentul xenofob al locuitorilor oraşului.
Familia romănului care şi-a dat foc la Castellon se plănge de felul in care a fost tratată de autorităţile spaniole şi de comportamentul xenofob al locuitorilor oraşului.
Isabela, fiica bărbatului, a spus că starea tatăl său, internat intr-un spital din Valencia, este foarte gravă şi şansele de supravieţuire sunt mici.
Familia este găzduită in acest moment intr-un centru social din Valencia, pentru a putea fi aproape de spital.
Fata a explicat că ea şi mama ei sunt "distruse", dar că fratele ei este mai bine, pentru că e prea mic ca să inţeleagă ce se intămplă.
TRATAŢI CĂ NIŞTE CRIMINALI. Isabela susţine că, dacă ar fi primit sprijin din partea poliţiei şi a serviciilor sociale din Castellon, tatăl ei nu ar fi ajuns la un asemenea gest disperat.
"Tot Castellon-ul ne-a păcalit şi nu aveam altă soluţie, pentru că toată lumea ne zicea că o să ne ajute şi nimic", spune fata. Tănăra a mai adăugat că "mulţi oameni ne-au privit ca pe nişte criminali":
Mai mult, familia spune că resimte un comportament "xenofob" din partea celor din Castellon şi că va fi dificil ca, eventual, să-şi reia viaţă in acest oraş, unde multă lume ii priveşte şi ii insultă, iar mai multe persoane l-au ameninţat cu moartea pe tatăl său.
Un comunicat al Partidului Socialist acuză lipsa de "respect şi de omenie" a Serviciului Social din Primărie, care e condus de un reprezentant al Partidului Popular. Socialiştii i-au cerut şefei acestui serviciu să prezinte public scuze cetăţeanului romăn.
AJUTOR DE LA SPANIOLI ŞI DE LA ROMĂNI. Mai multe organizaţii de binefacere au anunţat că vor ajuta familia romănului, iar ziariştii spanioli sp