Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colţescu, suspendat opt etape

Publicat in GAZETA de SUD, joi 6 septembrie 2007 ·

În urma greşelilor făcute la meciul CFR Cluj - Ceahlăul (scor 2-1), centralul craiovean Sebastian Colţescu a fost reţinut de la delegări pentru opt etape. Aceasta a fost decizia anunţată ieri de Comisia Centrală de Arbitri, care l-a suspendat pentru şase etape şi pe focşeneanul Ionică Serea, cel care a condus la centru partida UTA - Poli Timişoara (scor 2-3).

„Serea, care s-a aflat la prima abatere în acest an, a fost reţinut de la la delegări pentru şase etape. Sebastian Colţescu, care se află la cea de-a doua abatere, este reţinut pentru opt etape. Nu au fost excluşi din arbitraj, aşa cum se zvonise“, a precizat ieri preşedintele CCA, Gheorghe Constantin. Acesta a mai spus că nu s-a decis încă dacă cei doi centrali vor mai fi sau nu pe lista FIFA: „Lista va fi stabilită până pe 26 septembrie. Nu am discutat acum componenţa ei. Cred că se făcea o greşeală dacă stabileam acum lista, pentru că unii dintre noi ar fi fost influenţaţi de aceste greşeli din ultimul timp“. Şeful arbitrilor români a ţinut, de altfel, să menţioneze că şedinţa CCA, începută marţi şi continuată ieri, nu a fost convocată pentru dezbaterea cazurilor Colţescu şi Serea, ci pentru analizarea prestaţiei arbitrilor din cele 52 de meciuri disputate până în prezent în Liga I.

După aflarea sentinţei, Sebastian Colţescu a preferat să nu facă prea multe comentarii. „Nu vreau să comentez decizia CCA. Este o decizie foarte grea pentru că îmi schimbă viaţa. Nu mă las de arbitraj, dar nu mai pot spune că arbitrajul va fi o prioritate pentru mine. Alţi colegi de-ai mei au recunoscut că au greşit mai mult decât mine şi au fost lăsaţi în pace“, a spus centralul craiovean. În urma greşelilor făcute la meciul CFR Cluj - Ceahlăul (scor 2-1), centralul craiovean Sebastian Colţescu a fost reţinut de la delegări pentru opt etape. Aceasta a fost decizia anunţată ieri de Comisia Centrală de Arbitri, care l-a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°