Nici ideea lui Popescu-Tariceanu, aceea cu republica parlamentara, care a facut citeva unde, caci de valuri nu poate fi vorba, nu este noua. Am mai auzit-o in trecut, in special la lideri politici aflati pe pozitii de putere in stat, dar care, in lipsa de credibilitate, nu puteau visa la scaunul Cotrocenilor.
intr-un mediu politic care sa fi trecut printr-o reforma reala a clasei politice, as fi optat si eu, alaturi de Carmen Musat, pentru o republica parlamentara, lipsita de „personaje care cred ca au intotdeauna dreptate“. As fi avut incredere in niste oameni curati, ajunsi in Parlament pe liste uninominale si nu in circa unor liste dubioase facute de partide. Nu ar fi fost o problema prea mare daca acei oameni respectabili si cu credibilitate l-ar fi ales pe presedinte.
As fi zis ca media intelepciunii lor este mai mare decit media intelepciunii prostimii. Mai ales ca nici acum nu sint foarte convins ca votul multiplu pentru oamenii responsabili si cu carte nu ar fi o solutie mai buna decit masificarea de astazi a votului si egalitarismul universal si, oarecum, injust pe care-l presupun. Dar nu, cel putin parlamentarii de astazi nu sint cu nimic mai breji decit cei mai multi dintre noi. Asa ca prefer sa fac eu efortul si sa ma duc sa bag cu mina mea votul in urna. Daca pe ei nu-i pot vota individual (si slabe sperante sa avem aceasta posibilitate in 2008), atunci macar pe presedinte sa-l pun eu acolo, eu sau dumneavoastra.
Bine, acum vorbim discutii: proiectul acesta al presedintelui liberal, incurajat de pe margine de presedintii udemerist si conservator, are sanse minime de izbinda: e prea putin probabil ca, la un referendum pe aceasta tema, sa se prezinte 9 milioane dintre noi si sa votam abolirea dreptului de a ne vota singuri presedintele.
Dar orice dezbatere de natura constitutionala este binevenita intr-o dem
