Persistenţa unor dogme istorice, pe care o subliniază şi o subminează profesorul Neagu Djuvara în recenta sa carte - Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti (Humanitas, 2007), a avut întotdeauna efecte perceptibile şi asupra cercetărilor şi a instrumentelor lingvistice. În cazul dat, nu mă gîndesc în primul rînd la domeniul etimologiei - unde, din fericire, existenţa elementelor turcice vechi e bine cunoscută şi studiată cu seriozitate de către specialişti - , cît mai ales la lucrările lexicografice, la modul de consemnare a acelor sensuri care depind de o interpretare istorică. Noţiunile organizării politice au presupus - mai ales în perioada comunistă - raportarea la o dogmă şi la o grilă interpretativă ideologizată, în spirit fie marxist, fie, mai des, naţionalist. Nu mă refer neapărat la distorsiuni majore, ci la formulări abile, care evitau implicaţiile neconvenabile. Termeni ca domn sau voi(e)vod, ungrovlah, descălecare etc. au fost definiţi dintr-o perspectivă care privilegia ideile recomandabile în epocă (independenţă, continuitate), evitînd asocierile cu noţiunea de vasalitate şi minimalizînd conflictele de orice fel. Descălecare este cu siguranţă termenul cel mai interesant, despre care au scris mai mult istoricii decît filologii. Textele în care cuvîntul apare (cu familia sa lexicală) constituie însă şi materialul de studiu al istoricilor limbii române şi chiar şi al istoricilor literaturii (interesaţi de tehnicile narative din cronici). Profesorul Djuvara prezintă o bibliografie a problemei, trecînd în revistă principalele atestări şi dezbateri semantice (p. 133-136). Explicaţia pe care o dă evoluţiei semantice a termenului se potriveşte foarte bine cu legile cognitive ale schimbării lingvistice şi, mai ales, cu o logică a percepţiei istorice: "Faptul că verbul a descăleca, desemnând coborârea de pe cal, a lua