A trecut o saptamana de la deschiderea cu arii din opere a Festivalului International "George Enescu", respectiv suntem practic in a doua zi de festival in maniera traditionala, deoarece seria marilor concerte simfonice s-a deschis de-abia ieri seara la Sala Palatului, cu Orchestre de Paris, dirijata de Christoph Eschenbach.
Aceeasi orchestra si acelasi dirijor, avandu-l ca solist pe violonistul Pinkas Zukerman, pot fi ascultati si astazi, iar de aici inainte in fiecare seara aveti motive sa mergeti cel putin la simfonicul de la Sala Palatului. Revenind la ceea ce s-a petrecut pana acum, primele zile au fost rezervate muzicii romanesti, desi o parte dintre cele 144 de opusuri de compozitori romani - dintre care 32 de Enescu - se vor canta si in urmatoarele doua saptamani de festival.
Seara asupra careia ma voi opri in aceste randuri este chiar atipica deschidere avand ca personaj principal vocea umana. De ce a fost ea deosebita? Pentru ca, in locul unui concert simfonic cu invitati straini celebri, in prim-plan s-au aflat cantaretii, 13 la numar si, mai mult de atat, cantareti nascuti si care au studiat in Romania, dar care la ora actuala isi construiesc cariera in strainatate (majoritatea). Pe unii dintre ei i-am mai ascultat pe scenele noastre, in vocal-simfonice la Sala Radio sau ca invitati la Opera din Bucuresti, pe altii mai putin sau chiar deloc.
Ceea ce a impresionat a fost implicarea sentimentala in acest concert inaugural a directorului artistic al festivalului, Ioan Holender, care a prezentat pe scena toti solistii, unul cate unul, cu farmecul sau inconfundabil, aducand unitate unui concert cu 20 de "numere" care risca sa devina mai putin coerent prin reprizele succesive de aplauze ce separau ariile sau interveneau chiar in mijlocul lor.
Nu voi insira aici toate numele, voi remarca evolutia Celiei Costea, stralucirea lui Georg
