Oare ce şi-o fi închipuit liderul PC Dan Voiculescu în momentul anunţării demisiei sale din Senat? Greu de spus, căci nici planeta nu s-a oprit în loc, nici încălzirea globală n-a dat
Oare ce şi-o fi închipuit liderul PC Dan Voiculescu în momentul anunţării demisiei sale din Senat? Greu de spus, căci nici planeta nu s-a oprit în loc, nici încălzirea globală n-a dat în clocot şi, vai, nici peisajul politic românesc nu s-a întunecat câtuşi de puţin. Din această poveste, subiectul de presă nu este demisia, ci tocmai lipsa ei de consecinţe.
Dan Voiculescu şi partidul său au devenit, în ultima vreme, cantităţi politice insignifiante. Nici măcar iniţiativele privind prelungirea contractelor de închiriere pentru pensionarii din casele naţionalizate, neimpozitarea profitului reinvestit sau reducerea TVA la alimentele de bază nu au reuşit să scoată partidul din anonimat. O situaţie în care partidul a intrat chiar din momentul părăsirii coaliţiei de guvernare.
Dacă în interiorul acelei construcţii, Dan Voiculescu era interesant doar pentru că asigura un anumit echilibru politic, vraja s-a rupt odată cu mutarea în opoziţie. Mai ales că, târâş-grăpiş, căruţa guvernării a continuat să meargă, hodorogind, şi fără conservatori. Se spune că în opoziţie se consolidează partidele. Da, dar în cazul scufundării Partidului Conservator nu e vorba de niciun paradox.
În opoziţie cresc partidele care au o orientare clară, un grup de lideri credibili şi o anumită bază electorală - un "nucleu dur" de activişti şi votanţi convinşi, care nu pleacă orice s-ar întâmpla şi care ştiu să înveţe din lecţiile guvernării. Aceste partide sunt organisme vii, în care generaţiile şi garniturile de lideri se schimbă, dar principiile rămân. Or, la partidul lui Dan Voiculescu este exact invers: osificat la vârf, cu un preşedinte (unii zic "proprietar") eternizat pe post şi al cărui c