Romanul de debut al lui Adrian Schiop, pe bune/ pe invers (Editura Polirom, 2004), a fost putin comentat de critica si, probabil, si mai putin rulat de un public mai larg. Luand in considerare si faptul ca protagonistul e un onanist consecvent, putem spune ca autorul si-a facut-o cu mana lui: cartea incepe cu o "dedicatie" ce se doreste spirituala, dar nu face decat sa scarbeasca un lector curios.
Cand tanarul prozator crede nimerit sa aminteasca numele unei sfinte ca Maica Tereza intr-o serie aberanta ("pace pt alunita maligna a madalinei manole./ pace pt clitorisul hipertrofiat al maicutei tereza./ pace in bordelurile sado-maso din thailanda./ pace pt body m/ f count si corditorii de trupuri"), nu e de mirare ca gestul reflex al unui cititor normal constituit este sa arunce cat colo volumul.
Daca trecem insa de aceasta infecta introducere, vom avea surpriza de a descoperi un roman original si incitant, fara datele pornografiei, desi un anumit cuvant format din patru litere e repetat cu insistenta. Proiectul este detaliat, intr-o nota de subsol, in al doilea capitol: la 30 de ani, autorul reia un text scris la 26, o versiune "ingrozitor de statica si cat se poate de plicticoasa la lectura". Prima relatare e cea "pe bune", a doua fiind fictionalizata si upgradata, cu un ton nou, "contrafacut", si asertiuni "in a way simulate". Intre versiunea pe bune si cea pe invers a romanului, autorul a fost plecat in Noua Zeelanda, unde nu a rupt gura targului, dar si-a mai consolidat cunostintele de engleza. Eroul sau are vocatie homo, insa inversiunea pe care scriitorul o contureaza e de natura scripturala, nu sexuala. Reflectiile asupra propriului proiect narativ sunt consistente, romanul echivaland aproape, la modul postmodern, cu insasi istoria scrierii lui. Metatextul predomina, in timp ce realitatea patrunde cu greu si pentru putin timp in interiorul pove
