Cineva a spus că literatura pentru copii este tot literatură, dar... mai bună. Daniel Tei nu cunoaşte, probabil, această butadă. Ceea ce le oferă el copiilor - prin volumul Voinicică superstar, Fundaţia Culturală Libra, 2007 - este o literatură ieftină, improvizată, de calitatea a II-a (de fapt, a XIV-a, dar trebuie să nu ne trădăm indignarea).
Cartea cuprinde povestea - în versuri - a unui artist de circ, Voinicică, care merge în turneu în diverse ţări. Autorul foloseşte persoana întâi, ca şi cum Voinicică însuşi şi-ar istorisi peripeţiile. Formula este generoasă şi ar fi putut produce o naraţiune fermecătoare, dacă ar fi fost utilizată de Gellu Naum sau Mircea Sântimbreanu. Daniel Tei nu reuşeşte să dezvolte, pe baza ei, decât un monolog verbios şi lipsit de graţie, cu multe cuvinte de umplutură, de genul acelor hârtii mototolite care fac să stea umflate poşetele înainte de a fi vândute:
"(Vouă vă şoptesc, copii,/ Chiar de risc - fie ce-o fi! -:/ A fost, ca de-atâtea ori,/ Mâna unor sabotori,/ Ce n-acceptă,-n nici un fel,/ Că eu, Super Voinicel,/ Sunt unic şi cel mai cel!)// Din ordinul nu-ştiu-cui,/ Vă spun drept - minciună nu-i! -,/ Cursa n-a mai decolat/ şi am stat şi-am aşteptat,/ şapte ore, de nu opt..."
Sau:
"Luaţi aminte, dragi copii,/ Cum e genial să fii:/ De la costumaţie,/ Interpret, creaţie,/ Mimică şi muzică/ şi mişcare scenică/ (Să nu uit - fir-ar să fie! -/ De scenariu şi regie.../ Ba, parol - ca să se ştie! -/ Până la scenografie!),/ De la... cabluri, aparate.../ Mă rog, pân'la... toate, toate..."
Chiar de risc - fie ce-o fi!, Sunt unic şi cel mai cel!, Ba, parol - ca să se ştie!, Mă rog, pân'la... toate, toate... etc. - toată această vorbărie fără rost reprezintă o impoliteţe faţă de cititori.
La fel de neserioasă este versificarea însăşi, bazată adeseori pe schilodirea unor cuvinte pentru asigurarea ritmul
