Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La „Carul din Stele“!

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 7 septembrie 2007 ·

Se află la nici 15 kilometri de Craiova şi are tot ce-i trebuie pentru a fi considerată fie un popas pentru o masă delicioasă, fie un loc ideal pentru o vacanţă mai îndelungată. Pensiunea „Carul din Stele“ de la Beharca este gazda ideală pentru petrecerea clipelor tale de neuitat! E imposibil să nu o remarci: pe dreapta, pe drumul dintre Craiova şi Filiaşi, exact acolo unde acum câţiva ani opreai să te răcoreşti „la cişmeaua“ de la Beharca. Poate din obişnuinţă, dar în mod sigur „din pricina“ arhitecturii deosebite, opreşti şi acum. Nu mai parchezi maşina pe marginea drumului - un spaţiu special amenajat îţi lasă loc berechet să-ţi aşezi autoturismul pe tot timpul şederii aici. Te îndrepţi apoi spre clădirea care ţi se ridică în faţa ochilor. Simplitate şi bun gust! Cum spuneam, arhitectura atrage atenţia de la prima vedere. Nu seamănă deloc cu construcţiile olteneşti cu care ţi-ai obişnuit şi ameţit ochii până acum: nu este nicidecum un colos de betoane aruncate „postmodernist“ între termopane şi nici nu etalează paleta de culori la mare modă între concetăţeni: orange, violet, galben ori turcoaz. Simplitatea şi bunul gust - trăsătură împrumutată pe bună dreptate de la casele de vacanţă din Austria şi uşor conturată de specificul tradiţiei noastre - sunt şabloanele după care pensiunea de patru margarete de la Beharca a fost proiectată de la început. Surprinzător de plăcut, clădirea este în întregime albă, cu balcoanele sculptate în lemn închis la culoare - asortate, de altfel, cu întreaga tocărie - şi cu jardiniere în care muşcatele zâmbesc vesel. Are intrare generoasă, din trepte de piatră, pe care, de-o parte şi de alta, flori ornamentale îţi urează un călduros bun-venit. Şi dacă nu te-ai lămurit pe deplin de ceea ce îţi rezervă interiorul, inscripţia de lângă cele patru margarete te anunţă cu litere de-o şchioapă: restaurant cu specific românesc. Eleganţă şi rafi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic şi grindină, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi

News.ro acum 59 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare de tip nowcasting Cod roşu de vijelie, cu vânt atingând, la rafală, viteze de peste 90 de kilometri pe oră, grindină de dimensiuni mari, averse torenţiale, pentru localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum o ora
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Cum i-a convins Elena Udrea pe judecători să o elibereze din închisoare înainte de termen: „A vorbit despre trăirile sale”

HotNews acum 4 ore
Fosta ministră a vorbit, joi, în fața instanței despre „trăirile și suferințele” din penitenciar, în încercarea de a-i convinge pe magistrați să o elibereze după ce a executat 3 ani și 10 luni din pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul G

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°