Articolul 11 din Conventia de Armistitiu dintre Romania si URSS (1944) si art. 22 al Tratatului de Pace de la Paris (1947) au reglementat modul in care tara noastra trebuia sa plateasca despagubirile de razboi. Inca de la 16 ianuarie 1945, Romania si URSS incheiasera o Conventie privind plata despagubirilor. In baza acesteia, se infiintase la Bucuresti o Directie sovietica a livrarilor (DSL). Drepturile DSL au fost numeroase: toate privilegiile diplomatice, inclusiv imunitatea personalului, intangibilitatea bunurilor si arhivelor, dar si posibilitatea de a comunica prin cifru si curieri diplomatici. Cu alte cuvinte, DSL a fost un organ al URSS in Romania, cu caracter diplomatic.
O comisie ministeriala romana, insarcinata cu aplicarea Tratatului de Pace de la Paris, a aprobat si dat in executare prestatiile solicitate de DSL (repararea imobilelor, abonamente gratuite pe CFR, instalarea si plata convorbirilor telefonice pentru 90 de linii). Insa, la 15 septembrie 1947, comisia ministeriala l-a informat pe S. Kavtaradze, ambasadorul URSS in Romania, ca DSL avea un regim ca si celelalte organe diplomatice existente si ca, potrivit art. 21 al Tratatului de Pace, nu facea parte din "fortele armate ce raman in Romania pentru asigurarea liniei de comunicatie cu zona sovietica din Austria". Informarea avea la baza solicitarea lt. col. Socolov de la DSL, care reclamase neplata salariilor personalului, neacordarea a 30 de bilete gratuite de calatorie pe CFR, a 30 de tone de benzina/lunar, nerepararea autoturismelor si faptul ca nu au fost reamenajate 5 imobile si 10 camere rechizitionate la Hotelul Union din Bucuresti, unde isi desfasura activitatea personalul sovietic. Guvernul roman ar fi dorit sa anuleze platile catre DSL, din cauza ca estimarile de cheltuieli pentru perioada 1947-1952 au fost de 23.614.800 lei. Calculele s-au facut dupa diferite grile. Astfel, la
