Cei doi lideri au discutat despre schimbările climatice, dosarul nuclear iranian şi libertatea religioasă din China. Preşedintele american, George W. Bush, şi omologul său chinez, Hu Jintao, Cei doi lideri au discutat despre schimbările climatice, dosarul nuclear iranian şi libertatea religioasă din China.
Preşedintele american, George W. Bush, şi omologul său chinez, Hu Jintao, s-au întâlnit ieri la Sydney, unde se desfăşoară Forumul de cooperare economică Asia-Pacific (APEC). Cei doi lideri au abordat o gamă largă de probleme controversate, de la schimbările climatice şi dosarul nuclear iranian la retragerea de jucării şi alimente produse în China, precum şi respectarea drepturilor omului în această ţară.
Gravitatea problemelor abordate nu l-a împiedicat pe George W. Bush să aprecieze întrevederea drept "constructivă". "Este un om cu care este uşor să vorbeşti", a mărturisit liderul american, care i-a făcut cunoscute interlocutorului său preocupările SUA legate de libertatea religioasă în China. George W. Bush a salutat "răspunsul clar" dat de preşedintele chinez în ceea ce priveşte siguranţa mărfurilor.
Nici liderul de la Casa Albă, şi nici Hu Jintao nu au oferit detalii despre discuţiile privind cooperarea economică bilaterală şi schimbările climatice. Familia Bush, la JO de la Beijing Preşedintele american a precizat că omologul său chinez l-a invitat din nou la Jocurile Olimpice de la Beijing, de anul viitor. George W. Bush a acceptat "cu bucurie" invitaţia şi a promis că va fi prezent la cea mai mare competiţie a sportului, împreună cu soţia sa, Laura, şi alţi membri ai familiei.
Ultima vizită în China a liderului de la Casa Albă a avut loc în 2005. Întrevederea celor doi lideri a fost "acompaniată" de obişnuitele manifestaţii de protest. Astfel, sute de persoane, printre care disidentul Wei Jingshen, au manifestat împotriva preşed