Din valul de tineri prozatori care au debutat in jurul anului 2000, Dan Lungu a cunoscut consacrarea cea mai rapida si, intr-un anume sens, cea mai credibila. Astfel, daca primul sau volum (Cheta la flegma, 1999) a avut parte de o "presa" favorabila (si surprinzator de bogata, daca tinem cont de slaba difuzare a cartii), romanul Raiul gainilor (2004) a intrunit aproape in unanimitate adeziunea cronicarilor nostri. Si nu numai a lor, de vreme ce comentatorii francezi s-au intrecut in a lauda cartea, tradusa in anul urmator cu titlul Le Paradis des Poules.
La prima vedere, Raiul gainilor* pare o insailare de povestiri semiautonome care relateaza viata dintr-o periferie de oras moldovenesc, la finele regimului comunist si in perioada tranzitiei postdecembriste. Dar, desi epicul nu are o coloana vertebrala, tot de un roman e vorba, caci povestirile alcatuiesc o panza deasa, unde "misterele" iau nastere din intersectarea "zvonurilor" care inconjoara evenimentele cu o aura tainica. Colectivitatea de pe strada Salcamului aminteste intru catva de atmosfera primelor romane sadoveniene: o lume lipsita de evenimente majore, in care femeile (se) spioneaza neintrerupt, iar barbatii comenteaza noutatile la crasma "Tractorul sifonat". Cateva figuri se disting totusi in aceasta umanitate amorfa: enigmaticul Colonel, proprietarul celei mai rasarite case de pe strada si obiect al invidiei celorlalti; dom' Petrica, inegalabilul pictor al legumelor de pe geamurile aprozarelor, specialist in demistificarea "zvonurilor" din mahala; Mitu, "fraierul tranzitiei", mitoman simpatic si inventiv, care si-a golit ciorapul cu "Balcesti" depunand bani dupa '89 la toate jocurile piramidale; nebuna Hleanda, vestitoare a sfarsitului lumii in mijlocul unei haite de caini vagabonzi (care o vor sfarteca in cele din urma); ipohondra si sclifosita Vera Socoliuc; mizantropul Costel Spataru s
