Cînd, prin cumpliţii ani şaptezeci, un maestru de-atunci al picturii ieşene, cu aplicate studii antebelice la André Lhote, mă întreba candid-speriat: Ce se mai pictează, dragă?, ce-i puteam răspunde, decît prin... Prin ce? Intram amîndoi în uitatul birt şi, după a doua măsură, maestrul nu mai era chiar atît de candid-speriat, ştiind prea bine ce se mai pictează. Dacă nu aş fi cunoscut ce lucruri splendide ieşeau, clandestin, de sub pensonul lui, i-aş fi răspuns franche: nu se mai pictează nimic. Pentru că totul înţepenise în chingile unei virtuale "Cîntări a României", secţia de propagandă judeţeană a partidului monitorizînd grosier tot ce ieşea din ateliere, urmînd a intra în expoziţii.

Substituindu-mă, amuzat, maestrului de-atunci, aş putea, la rîndu-mi - la fel de candid (nu şi speriat) - să mă-ntreb: Ce se mai pictează acum?

Nimic.

Din unghiul soluţiilor... alternative, nu se mai pictează nimic, pentru că pictura a dispărut pur şi simplu din mentalul de ultimă oră al proiectanţilor de pretutindeni.

Altceva luîndu-i locul.

Ce?

Sper să nu-l indispun prea mult pe George Bondor, conspectîndu-i textul din Timpul, minuţios pliat pe ce se întîmplă în Centrul pentru Artă şi Tehnologie Media din Karlsruhe, "unul din cele mai importante ale genului". Cunoscut sub prescurtarea ZKM (Zentrum für Kunst und Medientechnologie), e de dată recentă şi e adăpostit de o veche fabrică de... brrr... muniţie, renovată în acest scop. Contrar obişnuinţelor din vremea cînd mă retrăgeam cu maestrul ieşean la salvatul birt, intri în Centru nu să stai şi să priveşti. Dimpotrivă, expoziţiile de-aici te invită să participi la... îmblînzirea unor tehnologii incomode. Superb spus, de văzut însă cum traduce asta seriosul vizitator al Centrului. După ce ne asigură că, vizitînd, cîştigi pur şi simplu familiaritatea cu obiectele abstracte, te poţi acomoda atî