Parcă e un blestem: după Revoluţie, România n-a reuşit să aibă, constant, ambasadori numiţi şi recunoscuţi în principalele capitale europene sau transatlantice. Cine va urmări schemele de personal ale ambasadelor noastre de la Washington, Londra, Paris, Berlin şi Moscova, va vedea că aici s-au înregistrat cele mai mari intervale în care nu am fost reprezentanţi la nivelul corespunzător. De cele mai multe ori a fost nehotărârea auto-rităţilor (vorba vine: de fapt a premierului şi a preşedintelui) în privinţa persoanelor care ar putea să facă faţă exigenţelor acestor posturi. De doi ani şi ceva încoace a intervenit o altă cauză: neînţelegerile, adesea violente, dintre preşedinte, pe de o parte, şi miniştri, premier ori Parlament, pe cealaltă. Ambasadele noastre n-au „cap”, pentru că ce vrea Băsescu nu vrea Tăriceanu, şi viceversa. Cel mai şocant caz îl reprezintă situaţia de la Londra şi Washington. Aici, Băsescu a vrut cu tot dinadinsul să recompenseze nişte cântăreţi în strună de-ai lui, care-i ridică osanale săptămânal în diverse gazete. Pentru Washington l-a propus, mai întâi, pe Sever Voinescu, apoi pe Teodor Baconschi. Pentru Londra a „candidat" Traian Ungureanu. Opoziţia Guvernului şi a Parlamentului i-a scos însă din cursă pe toţi trei. Recent, s-a anunţat că s-a căzut la pace şi, în sfârşit, vor fi trimişi ambasadori. Vieriţă la Londra şi Jinga la Washington. Diplomaţi de carieră. Unul a mai fost la post în Germania, celălalt în Belgia. Ba, ca să fie şocul total, s-a anunţat şi numirea unui ambasador la Moscova: Grigorie, care în prezent este la Ankara. Dar la Moscova avem ambasador, trimis de Băsescu cu forţa, încă din 2005, cu bube la dosar, dar cu pile la Cotroceni - dl Donca. Numai că, de doi ani şi Putin refuză să-l primească pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare! Un veritabil afront, privit cu seninătate de la Bucureşti, căruia i se datorează, în