Conform strategiei energetice a Romaniei, adoptata in aceasta saptamana de membrii Cabinetului Tariceanu, Guvernul si-a manifestat intentia de a infiinta o noua companie in sectorul energiei electrice care sa regrupeze societati din domeniul productiei si distributiei inca neprivatizate si care sa investeasca atat pe plan intern, cat si in regiune. Statul va fi actionarul majoritar al noii societati, urmand ca ulterior sa fie listate pe bursa pachete minoritare de actiuni, sumele astfel obtinute fiind folosite pentru modernizarea capacitatilor energetice.

La prima vedere, ideea infiintarii, prin regruparea unor societati privatizabile, a unui holding de stat poate parea anacronica chiar si pentru Romania, care are o foarte tarzie experienta in domeniu. Insa de data aceasta lucrurile sunt mult prea complexe pentru a fi analizate doar la o prima vedere.

Reperul de la care trebuie pornit este situatia internationala si, in special, cea europeana, tinand cont in acelasi timp si de faptul ca energia este cel mai strategic produs al unei tari. Spatiul Uniunii Europene este dominat de giganti energetici in care exista mana statului: E.ON, Enel, Gazprom, CEZ, OMV. Dar cel mai bun exemplu vine din Franta, unde de curand s-a hotarat fuziunea dintre Gaz de France si grupul franco-belgian Suez. Astfel, cu EDF si GDF Suez, unde statul francez va avea o participatie de 34%, cu Total, grup international, dar cu o identitate distincta franceza, si cu Areva, o multinationala publica cu activitati preponderente in domeniul energiei nucleare, Franta poate fi considerata o tara foarte bine inarmata pentru a ridica manusa provocarilor energetice ale viitorului. In plus, se demonstreaza ca dimensiunea geopolitica a problemelor energetice nu-i permite statului sa se detaseze total in raport cu o asemenea intreprindere. Dimpotriva, il determina sa incerce cel putin sa-si con