Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scurte ştiri

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 8 septembrie 2007 ·

Soldat român ucis în Afganistan

Sergentul major Aurel Marcu a fost ucis, joi după-amiază, în provincia Zabul din Afganistan, iar locotenentul Nicolae Grigore şi fruntaşul Alex Octavian Zafiu au fost răniţi, după ce transportorul amfibiu blindat în care se aflau a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat. În urma deflagraţiei, vehiculul de luptă a fost grav avariat. Sergenţii majori Mircea Solomon şi Marius Enescu, aflaţi în acelaşi transportor, au primit asistenţă medicală la spitalul militar din baza Qalat. Militarii români sunt încadraţi în Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”, dislocat în Afganistan din luna iulie.

Şapte morţi şi un dispărut în urma inundaţiilor

Numărul victimelor inundaţiilor a ajuns la şapte, după ce autorităţile au descoperit încă o persoană decedată la Tecuci, iar alta este în continuare dispărută. Mai sunt afectate de inundaţii 57 de localităţi, din patru judeţe. 1.009 case au fost inundate, au fost afectate 23 de obiectice socio-economice, iar 1.391 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele. Circulaţia pe drumurile naţionale a fost restabilită, dar între Tecuci şi Bârlad încă se circulă cu dificultate.

Şeful Poliţiei Transporturi, reţinut de DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus joi reţinerea şefului Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Constanţa, comisar-şef Ioan Bucur, pentru luare de mită. Bucur a fost prins în flagrant delict în biroul său, după ce a primit de la un lucrător de poliţie suma de 1.000 de euro pentru aplicarea unei sancţiuni disciplinare mai blânde împotriva acestuia. Subalternul-mituitor era cercetat disciplinar pentru că ar fi cerut reprezentantei unei societăţi comerciale, care reclamase dispariţia unui container, cooptarea în afaceri a firmei unui coleg de-al său. Pacienţi contaminaţi radioactiv în spital

Aproximativ 700 de persoane au fost e

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 6 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 7 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 6 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 2 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 3 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 4 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 2 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 3 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°