Creştinii sărbătoresc astăzi prima sărbătoare importantă din Anul Nou bisericesc (1 septembrie). În această zi, potrivit Bibliei, s-a născut, la Nazaret, Fecioara Maria, din părinţii Ioachim şi Ana, oameni credincioşi care, ajunşi la bătrâneţe fără copii, se rugau la Dumnezeu să nu îi lase fără urmaşi. Aceasta este prima sărbătoare din anul bisericesc, dar a doua din cel calendaristic, închinată Fecioarei Maria.
Tradiţia populară atribuie acestui praznic rolul de hotar între anotimpul cald şi cel rece. Astfel, se spune că de astăzi începe, potrivit calendarului arhaic, toamna. Tot astăzi, spune tradiţia populară, rândunelele încep să plece în ţările calde, acesta fiind şi un semn de începere a lucrărilor agricole de toamnă. Femeile care îşi doresc sa aibă copii trebuie să meargă în această zi la biserică, să se roage în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu. Tot tradiţia populară spune că acelaşi lucru trebuie să îl facă şi femeile însărcinate pentru ca Maica Domnului să le ajute să nască uşor şi să le dăruiască copii sănătoşi. Creştinii sărbătoresc astăzi prima sărbătoare importantă din Anul Nou bisericesc (1 septembrie). În această zi, potrivit Bibliei, s-a născut, la Nazaret, Fecioara Maria, din părinţii Ioachim şi Ana, oameni credincioşi care, ajunşi la bătrâneţe fără copii, se rugau la Dumnezeu să nu îi lase fără urmaşi. Aceasta este prima sărbătoare din anul bisericesc, dar a doua din cel calendaristic, închinată Fecioarei Maria.
Tradiţia populară atribuie acestui praznic rolul de hotar între anotimpul cald şi cel rece. Astfel, se spune că de astăzi începe, potrivit calendarului arhaic, toamna. Tot astăzi, spune tradiţia populară, rândunelele încep să plece în ţările calde, acesta fiind şi un semn de începere a lucrărilor agricole de toamnă. Femeile care îşi doresc sa aibă copii trebuie să meargă în această zi la biserică, să se roage în faţa icoan